Că Statul Român pierde sume uriaşe prin evaziunea fiscală atât de înfloritoare e un adevăr incontestabil. Că sunt mulţi indivizi cu protecţie politică dedicaţi neplăţii datoriilor e iar cât se poate de evident şi o dovedesc recentele anchete şi arestări. Că toate astea se vor compensa prin măriri de taxe şi impozite nu prea e clar majorităţii ce-a băgat în urnă împotriva vinovatului Băsescu.
Strâns legat de corupţia oficialităţilor, antagonismul cetăţeanului în raport cu autoritatea publică e tradiţie de neclintit. De când este el, românul tipic ştie Statul de inamic, un fel de boier jecmănindu-l la răscruci şi numărându-i rotocoalele de fum ieşite pe coş. Omul de rând e convins că taxele plătite sunt doar pentru buzunarele potentaţilor şi nu ca să-i meargă copiii la şcoală sau să-l caute doctorul de beteşuguri. Şpaga şi ciubucul ajunse conspiraţie tacită vin să-i întărească la tot pasul convingerile; fiecare se gândeşte cum să fenteze în vreun fel plăţile din buzunarul propriu, începând cu necompostatul biletelor şi până la eludarea impozitelor.
Se tot vorbeşte despre mentalitatea sădită cu succes de fanarioţi; este destul adevăr în asta şi îmi amintesc revolta unui grec contemporan, care voia să-şi dea foc în piaţă deoarece îi băgaseră Statul şi nazista Merkel impozitul pe locuinţă în factura pentru electricitate. Cu fraţii eleni semănăm noi aspirând spre o ordine socială în care să nu se plătească mai nimic către buget, în schimbul unei asistenţe mulţumitoare pentru toată lumea. Se tună şi se fulgeră contra furăciunii în termeni generali, când hoţii capătă identitate ne apucă milostivenia creştinească şi compătimirea faţă de biata famelie miliardară a lor, rămasă temporar fără de padrone. Cei băgaţi oleacă în celule sunt priviţi ca victime ale răfuielilor politice, iar procurorii şi judecătorii sunt nişte neoameni coordonaţi de fire nevăzute. Mentalitatea haiducească a rămas şi azi dragă multora, cei îmbogăţiţi prin jaf având grijă să mai arunce câte-un oscior electoral maselor de sub masă.
Estimativ, s-au pierdut până acum în acest an 1,31 miliarde de euro din cauza fentării bugetului, iar Statul va găsi eterna soluţie de corecţie: mărirea sumelor reţinute tuturor în contul contribuţiilor noastre la societatea organizată. Asta pentru că nu ştie, nu poate sau nu vrea (ori toate trei la un loc) să combată eficient fenomenul, aşa cum se face în ţările unde evaziunea fiscală e crimă de gradul 1. Veţi spune că nu a înnebunit clasa politică să se bage singură în cremenal şi nu pot decât să vă dau o mare, uriaşă dreptate. Singura soluţie e libertatea de acţiune a procurorilor, fără băsisme, pontisme sau alte isme româneşti băgate între ei. Trebuia să închei textul ăsta cu o poantă bună, nu?
Exclusiv online
