Românii au relație specială cu norocul. Bogați sau săraci, credincioși sau atei, fataliști sau încrezători în forțele proprii, românii rup ușile oficiilor Loto duminică de duminică, într-un ritual moștenit de generații, alături de frecatul batistei de racla cu moaștele nu știu cărui Sfânt.
Cultul pentru noroc include apoi celebrele comportamente sociale prin care românul încearcă să fenteze anti-norocul: bătutul în lemn, mușcatul limbii, trei pași înapoi în fața pisicii negre, un pas mare peste capacul de canalizare.
Personal, dacă aș fi pasionat de componenta asta a provocării șanselor, aș încerca un mix de superstiții: într-un bocanc cu care în prealabil am călcat într-un rahat, aș îndesa o pisică neagră și-o hârtie cu cifra 13, după care le-aș arunca pe toate, la pachet, într-o fântână norocoasă. Pentru că, la români, fântânile norocoase sunt adevărate locuri magice ce-ți pota transforma, nu-i așa?, o cheltuială insignifiantă, într-o investiție pentru un profit uriaș.
Fântâni din mânăstiri (Târgoviște), fântâni arteziene (Peleș, Promenada Mall-București), lacuri (Bâlea), ori alte găvane, românul aruncă fise la greu, doar doar o primi la schimb o bancnotă de 500 de lei. Până acum, în maximum de civilizație pe care-l impun numeroasele așezăminte culturale din țară, unul n-a pus o pancartă prin care să-i roage pe compatrioți să-și țină banii în portofel, ba mai mult, să-i doneze dacă tot au chef să-i arunce.
Cred că, mulțumită superstiției ăsteia, antropologii pot dovedi în sfârșit faptul că românii sunt învățați de mici să arunce bani la gaură. Presupun că mulți dintre voi, mai ales băieții, au jucat „Gropița” când erau copii. Pentru cine n-a prins acest minunat joc în copilărie cineva o să se ocupe sigur să facă o variantă și pentru iPhone-uri. De la acest joc ne-am învățat să dăm bani pentru tot felul de găuri, remarcă la care misoginii vor spune „amin frățică!”. Fetele nu vor spune nimic pentru că au înțeles despre ce vorbesc.
O să-mi spuneți că și-n Italia se aruncă bani, în Fontana di Trevi, dar nu cred că există o atestare istorică a faptului că până să apară românii p-acolo se recurgea la o astfel de practică. Pur și simplu s-a dus un Gigel cu măruntul în buzunar ș-a zis că pentru noroc va vărsa totul în fântână. A plăcut la prostime și fraților latini faptul că lucește ceva-n apă ș-acum o bijuterie artistică e mai cunoscută în lume pentru faptul că-i plină de fise și țigănuși ce adună banii, decât pentru finețea arhitecturală.
Pentru amuzament vreau să-mi imaginez preoți coborând precum scafandrii utilitari să adune banii de pe fundul fântânilor.
Aici îmi dau seama că au greșit asistentele TV în încercarea lor disperată de a face un ban. Decât să se crăcească fără rost în fața unei camere, mai bine o făceau în fața unui grup de turiști cu buzunarele pline de mărunt. Să vezi atunci dorințe.
