HomeSocialNota 4 la informare politică

Nota 4 la informare politică

Despre mânăria cu “superimunitatea” parlamentarilor, Crin Antonescu ne informează că “a fost greşit informat”. Probabil că sunt cam înfundate canalele de comunicare dintre cele două Camere; sau nu o mai fi dat nimeni cu şopârla pe acolo, de-au ajuns senatorii şi deputaţii să-şi gestioneze separat şopârlele. Ori, poate nu o fi îndrăznit cineva să-i trâmbiţeze prea devreme deşteptarea lui Antonescu, veneratul fiind singurul cocoş rămas în PNL. Bine, totuşi, că au funcţionat corespunzător burlanele de legătură cu ambasadele tutorilor externi; de acolo au venit nişte aluviuni de nemulţumire serioasă sub amabilitatea formal-diplomatică.

Diriginţii occidentali s-au prins de mult că, lăsaţi puţin fără supraveghere, politicienii români încep să arunce cu pietre, să sară gardul la furat şi să arate băsul înspre exigenţele UE. Aşa că stau cu ochiul, timpanul şi satelitul pe noi, ca pe unii care nu-şi fac lecţiile decât ameninţaţi cu joarda. Sub presiunea externă, şmenarii care schimbă Coduri Penale noaptea pe furiş vor da înapoi, să nu li se taie banii de buzunar din fondurile alocate. Ponta a fost plecat din ţară, Antonescu prost informat iar Zgonea a fost, pur şi simplu, Zgonea. Cum nici poporul nu pare a avea vreo tresărire dacă nu e dictată dinspre Antena 3, trebuie să fim, până la urmă, mulţumiţi că are cine să ne mai tundă când România nu e cuminte şi cu minte.

Cei supăraţi că asta ne-ar ştirbi din independenţă să mai ia câte-un extraveral, că fără observaţiile altora ne duceam deja spre Belarus, la ce poftă de dictatură a superimunităţii lor au aleşii noştri. În concluzie, e bine ca să nu fie rău, deşi trebuie să ne ia alţii cu răul ca să fie bine. Şi, oricât ne place sau nu, actuala Putere are dreptate: tot Băsescu rămâne cel mai bine informat, fi-i-ar Serviciile lui ale noastre!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare