Imaginează-ți că ești freelancer. Lucrezi cât vrei, cu cine vrei. Dacă e frumos afară o lași mai moale, că ai chef de stat la soare cu gândul la cum o să plătești facturile. Dacă plouă lucrezi mai mult, că oricum n-ai chef de iesit afară. Din când în când te guduri și pe lângă unii care nu-ți plac, pentru că-i vezi cu o bucată mare de cozonac în mână și știi că o să se lipsească ușor de ea. Nu e o viață ideală, dar e o viață liberă, care te împlinește. Nu-ți pasă dacă maine se termină. Trăiești fiecare zi cum crezi că-i mai bine pentru tine.
Și dintr-o dată, cineva te ia împotriva voinței tale și te închide între patru pereți. Îți face poze și le pune pe net că să se laude cu mărinimia și sacrificiul făcut. Te-ar vrea, dar parcă mai mult vrea laudele alea că e un om bun pentru că te-a luat din parcul ăla în care stăteai cu burta la soare și te-a spălat. Așa că-i întreabă pe alții: “Îl vreți? Eu l-aș ține, dar nu pot. Dacă nu-l luați până mâine ajunge iar în stradă.”
Și se găsește cineva să te ia. De acum stai la bloc, ești animal responsabil: de azi ți-ai luat un om de companie. Nu mai poți să-ți faci nevoile când vrei, unde vrei. Trebuie să-l educi să-ți deschidă uța la ore fixe. Asta reușești cu greu, dar și mai greu îți va fi să reușești vreodată să-l educi să adune după tine. Poate omul de companie pare civilizat, dar nu te lăsa păcălit de hainele de firmă. Aștia sunt cel mai greu de dresat. Dacă tot ți-a deschis ușa, încerci să alergi puțin, dar nu poți. Te ține strâns lângă el, să nu te piardă. Așa că profiți ca să-l plimbi pe unde vrei tu. Și aici începe chinul. Omul de companie, deși pare să fie mai sus pe scara evoluției, nu înțelege lucruri simple. Cum ar fi că ești animal, nu copil, iubit sau psiholog.
Zi de zi te asaltează cu întrebări stupide. “Cine e mic și frumos acolo?” Te uiți în stânga, te uiți în dreapta, pare că vorbește despre tine, deși tu te-ai descrie mai degrabă drept o bestie amenințătoare. Îi asculți problemele și frustrările, dar mai ales comenzile. L-ai dresat deja destul de bine, când execuți ce-ți cere se simte respectat și primești mai multă mâncare. Te trezești cu poze cu tine dormind, ud după baie, cu niște ochelari de soare gigant, toate ca să-i sporească omului de companie încrederea în sine după ce primește validare pe rețelele sociale. Da, omule, ești bun, pentru că ai limitat opțiunile unei ființe până la a o face dependentă de tine și a-i anihila instinctele naturale. Felicitari, ai putea fi oricând sef într-o multinațională. Până atunci însă, poziția de om de companie e un foarte bun antrenament.
