Ce-mi place mie mai mult şi mai mult la Codul Penal românesc e cât de grijuliu se poartă cu oamenii trecuţi de o vârstă şi un barem al ciorditului, mai ales când e vorba de bani publici. Adrian Năstase ia încă 4 ani cu executare şi o anumită parte a naţiei crede că şi ăştia ar fi prea puţini. Citind cu ochi avizat, afli că martirul naţional va mai face, de fapt, doar un cantonament de vreo 8 luni; timp în care va scrie încă un capitol al operei nemuritoare “Cum am fost condamnat de Băsescu”.
Eu, dacă m-aş gândi să nu plătesc căldura pe timpul iernii şi să-mi prelungesc concediul pe banii altora, aş lua 8 luni lejer furând un salam de la hypermarket. Împuşcatul în Burberry a decontat deja vreo 700.000 de euro, va mai achita cam 1,8 milioane lei şi nici măcar timp să nască un copil nu va avea în închisoare. Dacă tot e aşa de omenoasă vizavi de hoţii cu gulere albe, legislaţia juridică românească ar putea lua în calcul şi alte posibilităţi de sancţionare exemplară a vinovaţilor. De exemplu, achitarea lor în cazul când altcineva se oferă să execute recluziunea. Mă gândesc că aş fi primul la ofertă, băgându-mă benevol la zdup în locul fostului Premier, contra sumelor menţionate. Nu mai zic de absurdul situaţiei date, il capo di tutti capi beneficiind de două TR-uri generoase, iar complicii ăia mici luând-o pe coajă mult mai substanţial şi fără discounturi. Cam aşa vor sta lucrurile şi după ce investitorul patriot Voiculescu îşi va încasa porţia de arpacaş, fiind şi domnia sa un biet bătrân bolnav, cu probleme famigliare şi bruşte atacuri la cord şi colon după repartizarea în celula de bază.
Bravo lor, că au fost oameni cu învăţătură şi străduinţă politică, nu nişte puturoşi mulţumindu-se să subtilizeze ceva crăpelniţă prin magazine. Cum s-ar zice, ai carte, ai parte: de mai multă căpătuială şi mult mai puţină înghesuială – la duşul comun şi aerobicul în costum cu dungi grosiere. Nici n-aş spune că abordarea asta juridică e ceva specific românesc, strigoiul blândeţii faţă de infractori bântuind de mult Europa înclinată puternic pe partea generoasă cu drepturile nelegiuiţilor. Iarăşi un prilej să-mi declam eu preferinţele pentru sistemul american, cel care nu ştie decât să adune anii repartizaţi pe delicte separate, nu să contopească, să reducă şi să anuleze propriile sancţiuni. Noroc că depărtarea geografică nu îi permite discipolului Victoraş o mai scrofuloasă aplecare spre modelul chinezesc, că ăla l-ar fi pus pe maestrul găinar să plătească şi glonţul, şi fularul. Şi nici pe varianta rusească nu ar fi stat cu mult mai bine, fiind pasibil de dat cu curul pe gheaţa siberiană multe sezoane până i-ar fi trecut supărarea lui Putin şi gândul cel bun al graţierii prin labirintul Kremlinului.
Dragi politicieni români, ţineţi aproape de Europa; aşa băsistă cum e ea, nu te lipeşti decât de sejururi scurte cu masaj nethailandez şi rămâi cu destui bani cât să-ţi creşti viitoarea generaţie politică la Oxforduri, Standforduri şi alte ambasade unde să reprezinţi cu cinste sărăcia, nevoile şi neamul tău care îşi votează, uninominal, aleşii din puşcării.
