HomeSocialEt si cetera socialaPreaFericitul Daniel: "E treaba lui Chiril şi Papa că...

PreaFericitul Daniel: “E treaba lui Chiril şi Papa că s-au văzut… noi suntem S.R.L.”

După ce toate bliţurile planetei s-au aprins în faţa evenimentului istoric, prima întâlnire a șefului bisericii catolice cu marele barosan al ortodoxiei ruse de la Marea Schismă din 1054, Prea Fericitul Daniel a ţinut să facă o serie de menţiuni vis-a-vis de acest eveniment.

"În primul rând era frumos să mă invite şi pe mine. Că nu sunt chiar pielea moaştelor în bijniss-ul ăsta cu religia. Şi să n-o bage p-aia că s-au văzut la Havana şi că n-aveam cum să ajung. Imediat ceream o coloană oficială şi în 30 de minute eram la Havana… dar mna, ştiţi cum e… interese mari, invidii că noi ne facem catedrală". Întrebat ce ar face BOR-ul dacă cele două biserici ar hotărâ să se unească după aproape 1000 de ani, Daniel a precizat că România nu va fi afectată de această schimbare: "Noi, Biserica Ortodoxă Română, ne-am rupt de celelalte bijniss-uri. Noi am deschis o adevărată şi sobornicească afacere spirituală după 1990 şi nu mai depindem de ce se întâmplă în piaţa religioasă. Noi suntem bine cotaţi şi ne gândim să intrăm şi pe piaţa bursieră. Aţi văzut ce s-a întâmplat în Grecia. Biserica a dat faliment. N-o să vedeţi aşa ceva la noi".

Până la această oră Papa şi Chiril n-au dorit să comenteze declaraţia PreaFericitului Daniel.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare