Acum mai bine de un an am dat peste o observație a lui Orhan Pamuk: "Cea mai mare decepție a ultimei mii de ani este aceasta: confuzia dintre sărăcie și prostie". Contează mai spre deloc cine a zis, observația mi s-ar fi părut la fel de pertinentă și de-ar fi fost făcută de un copil. Judec de-atunci la ea și încerc să înțeleg dacă eu, fac sau nu, această confuzie. Printre acele câteva lucruri pe care mi le-am însușit habotnic din "dogma" matematicii, pe primul loc este: definirea termenilor înaintea construcției raționamentului. Dacă în matematică e facil să spui "Fie x aparținând mulțimii numerelor naturale", când vine vorba de concepte complexe, lucrurile se complică. Ce este prostia? Ce este sărăcia? Putem răspunde naiv: prostia e atunci când nu ai minte, sărăcia e atunci când n-ai mâncare. Am răspuns în termeni de posesie, după cum observați, dar putem răspunde și în termeni de ființă: prostia e atunci când ești slab de minte, sărăcia e atuci când ești…cum? Poate sunt eu mai prost și nu găsesc o posibilitate pertinentă de a defini sărăcia prin "a fi". Dacă spun: sărăcia e atunci când ești fără minte sau cu minte puțină, "cu" și "fără" implică noțiunea de posesie. Am abordat ființa și posesia datorită celor două verbe fundamentale pe baza cărora se construiesc timpurile altor verbe în relevant de multe limbi. Sunt două verbe care denotă importanța deosebită pe care o au noțiunile denotate de ele. Conform observațiilor anterioare, putem observa că în timp ce prostia poate ține atât de ființă cât și de posesie, sărăcia ține strict de posesie, fenomen ce ni se pare intuitiv și evident. Un alt lucru pe care l-am învățat din matematică și informatică: nimic nu trebuie tratat drept evident, preconcepția e inamicul principal al raționamentelor corecte.
Avem deci o componentă comună, ambele noțiuni denotă lipsă, dar avem și o parte diferențiatoare: componenta de fire a prostiei. Înțelegem acum ce produce confuzia și de ce confuzia nu trebuie făcută. Există și preconcepția conform căreia poți fii sărac fiindcă ești prost, însă practica demonstrează incontestabil că nu toți săracii sunt proști și nu toți proștii sunt săraci, deci observația asta bazată pe cauzalitatea prost înțeleasă, e irelevantă. O altă chestiune pe care vreau să o menționez e că înclin să cred că abordez cele două concepte din perspectivă absolută, nu relativă. Eu nu sunt sărac fiindcă am mai puțini bani decât Bill Gates, sunt sărac fiindcă nu am de mâncare și nu-mi permit servicii de sănătate sau educație (ca idee). Și sunt prost fiindcă nu reușesc să mă adaptez la nivel de supraviețuire în mediul înconjurător, nu fiindcă Einstein era mai deștept ca mine. Nu pot spune că sunt sau nu de acord cu afirmația lui Pamuk. Am stabilit că există confuzia observată, dar încă nu reușesc să înțeleg de ce ar fi aceasta o "decepție". Interpretarea dată de mine inițial este: amestecarea noțiunilor de prostie și sărăcie, ne face să îi acuzăm pe toți cei săraci de prostie și astfel în loc să îi ajutăm să se ridice îi privim pasiv cu superioritate, convinși că avuția noastră se bazează clar pe vreun intelect dezvoltat. Una e să ne credem deștepți fiindcă citim și înțelegem articole științifice și alta e să ne credem deștepți fiindcă ne uităm la TV și vedem oameni pentru care soarele se învârte în jurul pământului. Același lucru e valabil și pentru auto-evaluarea avuției. Decepția despre care vorbește Pamuk, este din punctul meu de vedere, partea întunecată a ideologiei meritocratice. Ierarhizarea socială pe bază de merit se face domolind impactul hazardului, nu ignorându-l. Astfel, meritocrația înțeleasă greșit duce înapoi către feudalism și aristocrație, unde șansa de a te naște în anumite condiții te face să te consideri mai îndreptățit decât alții. Poți spune: eu am muncit pentru a fi bogat, dar nu trebuie să uiți că te-ai născut într-un context care ți-a favorizat capacitatea respectivă, iar asta e o chestiune de șansă, nu de merit. Nici sărăcia și nici prostia nu sunt vini individuale, sunt vini sociale la nivelul întregii societăți umane. Lupta de clasă nu este ca un meci de squash jucat de săraci cu peretele avuției, e un meci de tenis ïn toată regula, un meci în care o parte are echipament performant, iar cealaltă parte joacă în fundul gol cu o scândură în loc de rachetă. În final țin să menționez că sunt un om cu vederi de dreapta și capitalist convins, dar nu mă pot închide în spatele ideologiei pentru a mă absolvi de datoria socială fundamentală: aceea de a acorda oricărui om aceleași drepturi, fie el prost și sărac simultan, fiindcă sunt conștient că n-a primit aceleași șanse ca și mine.
