Din ce am văzut că a mâzgălit pe la tembelizor, înainte să fugă la un vin la Tbilisi, înțeleg că Ponta s-ar cățăra din nou pe noi, cu taxa pre impozit călcând și celor ce lucrează jaf dăruindu-le. Sunt convins că la întrebarea: “care este diferența dintre un politician și un hoț?”, mi-ați răspunde: “nici una”. Și totuși, există o diferență majoră: “pe primul îl aleg eu, în timp ce al doilea mă alege el pe mine”. Și-atunci, cum se face că, pe votul și pe banii noștri, am ajuns să trimitem în Parlament o serie de panarame – iar relația noastră cu aceștia este de dispreț reciproc: noi suntem pentru ei “populime”, ei sunt pentru noi “aceeași mizerie”…?
* Un răspuns la îndemână ar fi saturația de promisiuni neonorate ale politicienilor. Te și miri că n-au făcut febră musculară la buze și limbă de câte promisiuni au rostogolit pentru a obține votul celor care s-au mai ostenit să voteze. Dar, imediat ce s-au trezit cu sacii în căruță, au uitat tot. Așa că putem zice și noi: “m-ai mințit o dată? Să-ți fie rușine! M-ai mințit și a doua oară? Să-mi fie rușine!” În România, după atâția ani de democratură (dictatura democrației), până și adevărul are parfum de minciună. Încercând să demonstreze sustenabilitatea noului Cod Fiscal, premierul învinuit penal a numărat pe degete doar steagurile de la Prefectură (adică veniturile suplimentare aduse la buget de o creştere economică de 3%, o colectare mai bună, prin lupta împotriva evaziunii şi renunţarea la unele dintre măsurile de relaxare fiscală propuse), omițând să le mai numere și pe acelea pe care va vrea să le fâlfâie în campania electorală de la anul, adică reducerea TVA la alimente de la 24% la 9%, măsură intrată în vigoare încă de la 1 iunie și reducera accizelor, atât la carburanţi, cât şi la băuturi alcoolice, măsuri prevăzute şi ele în proiectul noului Cod Fiscal. De asemenea, Prim Plagiatorul Mitoman a omis să ţină cont de impactul alocaţiilor deja majorate şi cel creat de noua lege a salarizării, promisă pentru sfârşitul acestui an – bașca de revenirea la „penziile” nesimțite pentru toți dogarii neamului.
* Să pornim de la ce avem, și anume că, măcar în teorie, până la proba contrară, trimitem în politică oameni sănătoși moral – cel puțin așa arată la primul contact. Și, după o vreme, aceștia se îmbolnăvesc de Sindromul Obrazului Gros Dobândit – o boală care le distruge caracterul/personalitatea, îi aduce în situația de a se încârdăși cu mafioți (de la țigani cu vile cu turnuleț și limuzină “chiu-șasă”, până la funcționari superiori din poliție, magistratură șamd) și/sau să devină vârful de lance al afacerilor dubioase ale unor afaceriști veroși făcuți la apelul epoleților. Sau pur și simplu sistemul despre care tot vorbim, cel numit generic sistemul ticăloșit, îi extrage dintre noi (că-i simte) și-i împinge în fața voturilor noastre? Înseamnă că și noi, votanții, suntem “bolnavi”. Suferim de lipsa selecției unii, de lipsa discernământului și nepăsare majoritatea. Altfel ne-am întreba și noi măcar atât: de ce vor magistrații să devină doctori cu ajutorul unui președinte de partid? Chiar așa, ce-l face indispensabil pe Generalul Izmană nu numai în menținerea la putere a interesului național, ci și în obținerea cu orice preț a unui doctorat? Vorba colegilor de la „România Liberă”: “în care țară din Europa mai există o altfel de situație ca magistrații să-și dea doctoratul sub îndrumarea unor personaje active din mediul politic?” Răspunsul ar fi: așa se explică de ce toți borfașii își încearcă norocul în fața Justiției migrând în partidul lui Gabriel Oprea.
* Oricum, la câte doctorate sunt acum sub semnul plagiatului, în curând se va vorbi despre suspiciuni de doctorat, nu de plagiat. Politicienii noștri au reușit să arunce în derizoriu noțiunea de muncă cinstită, sudoarea frunții s-a transformat în sudoarea limbii. Scria Mihai Eminescu, cândva între anii 1870-1889: “Nu există alt izvor de avuţie decât munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă și fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva. Mita e-n stare să pătrunză orișiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele și averea unei generaţii. Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-și petrece viaţa la pușcărie. Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătorești.” (Articole politice).
* Să citiți în „Gândul” Motivarea din Dosarul “Mită la PSD”, să vedeți cine ne vorbește azi despre “eliminarea corupției prin decuplarea clientelei politice de la banul public și transparentizarea folosirii acestuia”. Exact campionii capitalismului de cumetrie și ai democrației de carton: exact “bugetofagii și gheșeftarii”. O gașcă care promovează, agresiv, demagogia, bocetul și impostura doar pentru a induce apatia și scârba față de sistemul democrat și instituțiile legitime ale acestuia. Să rămână în jocul de-a democrația doar acei votanți ușor de manipulat, aceia pentru care “mult” reprezintă extrem de puțin. În schimb, “puținul” din conturile acestei găști reprezintă exact faptul că România n-a aderat la Uniunea Europeană din primul val, mineriadele anilor ’90, zvârcolirile „democratice” ale slugilor Varanului, dosarele de mare corupție blocate într-un sistem juridic ușor de controlat și manipulat prin legile date în interes de grup. De ce au condamnații Voiculescu și Fenechiu încă averile intacte, în ciuda unor hotărâri judecătorești definitive și obligatorii? Premierul cu dosar penal promitea cândva o soluție în 30 de zile. Dar a trecut jumătate de an de la gargara sa publică.
