HomeSocialRobert, lasă morţii să-şi dezgroape morţii lor!

Robert, lasă morţii să-şi dezgroape morţii lor!

Colonel, general, soldat neinstruit sau răcan major, Robert Turcescu rămâne prietenul meu. N-am să mă dezic de el, aşa cum se dezic azi aproape toţi cei ce i-au fost colegi la B1 sau prin alte părţi, nici n-o să-i urlu, isteric, în faţă, cum o fac duduiţele cu prompter, cărora Robert le-a cerut să se uite în adâncul sufletului lor înainte de a-l judeca. Ele s-or uita, săracele, dar ce să vadă acolo? Inele, cercele, poşeţele şi alte obiecte de maximă necesitate pentru o jurnalistă de succes?

Robert ar fi putut fi ca ele. Ar fi putut face emisiuni mult şi bine la B1, dacă ar fi semnat, cum au semnat mulţi, pactul cu diavolul blond care se îmbracă de la Prada şi priveşte ţara ca pe-o pradă, a ei şi a tovarăşului de potlogării Ponta. Dar el a refuzat să o facă. În clipa în care i-a spus răspopitului fără noroc la vânat Ilie Sârbu că ştie cine e agentul acoperit care candidează la preşedinţie şi poate şi dovedi asta, Robert şi-a semnat sentinţa. O întreagă Curte Marţială de baroni, mahări, generali făcuţi la apelul bocancilor, plagiatori şi demimondene s-a întrunit, dându-i pedeapsa capitală.

Alde Badea, Banciu şi alte hiene de presă au tăbărât asupra lui, dornici să sfâşie şi ei măcar o halcă, uitând că a da într-un om căzut la pământ e, omeneşte, inacceptabil. Dar când au fost hienele oameni, ca să fie şi acum? Ăştia ar fi fost în stare să-l răstignească şi pe Saul din Tars, când a devenit Pavel, şi să-l sugrume pe Raskolnikov doar pentru că şi-a acceptat crima şi s-a pocăit. Pentru ei, pocăinţă nu există, pentru că nu există conştiinţă.

Deşi n-a făcut o zi de armată, Robert a avut demnitatea unui militar de carieră. N-a mai aşteptat să fie pus la stâlpul infamiei şi executat cu rafale de jigniri şi ocăruri de înspumaţii siamezi Badea&Banciu şi şi-a tras singur glonţul fatal, în direct şi la oră de vârf. În urma lui, cercul se închide. Ceilalţi acoperiţi din presă pot răsufla uşuraţi, că n-au fost şi ei daţi în vileag. Şefii lui, de asemenea se simt eliberaţi, pentru că greu atârna piatra de moară Turcescu la gâtul lor.

Prea era un jurnalist incomod, prea punea întrebări care nu trebuiau puse, în privinţa duduiţei Udrea şi a domnişorului Ponta şi a altor domni, domniţe şi tovarăşi. De asemenea, candidatul la preşedinţie cu scheleţi în fişet poate rânji în continuare fasolea la televizor. Drumul spre Cotroceni îi e pavat, în aplauzele grele a canaliei de uliţi.

Poate că nu vom mai auzi niciodată de Robert Turcescu jurnalistul. Rămânem, mai departe, cu ceilalţi jurnalişti de gumilastic, care se întind sau se strâng pe acest pat al lui Procust pe care e presa de azi. Cine nu se potriveşte dispare, pentru că sistemul îl zdrobeşte ca un malaxor. Hotărât lucru, Robert a fost un colonel prea mic pentru un război atât de mare.

Dar viaţa nu se opreşte aici. Viaţa înseamnă şi altceva decât emisiuni la televizor, anchete şi dezvăluiri care nu interesează un popor de lobotomizaţi. Viaţa înseamnă micile bucurii de zi cu zi, pe care justiţiarul Turcescu le-a neglijat complet, în ultimii ani. Aşa că, Robert, lasă morţii să-şi dezgroape morţii lor şi hai, cum am vorbit noi cândva, să culegem via de lângă Piteşti şi să bem împreună vinul vieţii, cel dătător de uitare.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare