Ne-au tot criticat baștanii ăștia din Europa (mama lor de nesimțiți, cum îndrăznesc ei să ne zică nouă ceva, că doar ne-au luat cu japca în Uniunea lor, nu?!) că, vezi, Doamne, în România nu se respectă legile sau că sentinețele pe care le dau anumite instituții abilitate nu sunt previzibile. Păi, băbăieți, veniți de vă uitați voi frumos la cum s-a soluționat etapa a doua din scandalul cu plagiatul lui Ponta.
Deci după ce fostul ministru interimar al Educației, croitorașul cel viteaz Liviu Pop, a făcut tot ce i-a stat în putință să-i scape atât pe Mang, cât și pe Ponta de plagiat, n-a mai avut de ales și a rașchetat CNATDCU pe motiv că sunt băsiști. Etapa a două însă, cea de la nivelul Comisiei Tehnice a Consiliului Național de Etică, este însă cu adevărat interesantă.
Dar să revenim puțin la povestea asta cu predictibilitatea. Nu mai departe de ziua de ieri, gloriosul nostru prim-ministru, Victor Ponta, declara, într-un interviu la Realitatea, următoarele: „Eu sunt sigur că verdictul va fi pozitiv pentru mine. Nu am făcut niciodată caz, nu m-am folosit de acest titlu. Am respectat standardele din ’99. Acum nu respectă standardele”. Tot ieri vine și decizia Comisiei Tehnice a Consiliului de Etică, aia care era formată din acei bravi specialiști în Drept ai poporului român, cum ne-a promis și doamna Andronescu. Care e rezultatul? Păi, previzibil, dom’le: „Teza de doctorat elaborată de domnul Victor Ponta și susținută public în anul 2003 respectă cerințele academice din acea perioadă și este comparabilă, din punct de vedere al acestei cerințe, cu alte teze de doctorat susținute în aceeași perioadă”.
Deci e clar, nu? O decizie previzibilă și care respectă legea, recte HG 37/1999, născută de fostul prim-ministru poet Radu Vasile și de Andrei Marga. Dacă nu ați avut curiozitatea de a vă uita peste legislația în vigoare atunci când Ponta aspira la titlul de doctor, nu-i nimic. Am făcut eu asta pentru voi. Este un exemplu clar de legislație de tipul nici așa, nici altminteri. Este adevărat, nu scrie absolut nimic despre plagiat, acest cuvânt fiind complet absent. Pe de cealaltă parte, conform Articolului 22, „teza trebuie să conțină elemente de originalitate”. Deci domnul Ponta are dreptate, nu? Că doar acolo nu scrie că el, în calitatea de doctorand, nu trebuie să plagieze 85 de pagini! Decizia asta e clar acoperită legal.
Din păcate pentru premier, dar și pentru specialiștii care au evaluat această teză și au dat o decizie politică, definiția plagiatului nu se schimbă. A copia ceva fără a pune ghilimele și a nu cita sursa este, în orice lume posibilă, un plagiat. Iar justificările acestora din urmă frizează penibilul. Nu le voi analiza pe toate aici, le aveți prezentate de colegii de la. Unul dintre pasaje mi-a atras însă în mod deosebit atenția: „…sunt unele deficiențe în ceea ce privește trimiterile bibliografice în interiorul capitolelor, însă nu se poate aprecia că doctorandul Victor Ponta și-ar fi însușit paternitatea unor idei, concepte, modele care nu-i aparțineau și le-ar fi prezentat drept contribuții personale originale”. Unele deficiențe? Sunt 85 de pagini în care Ponta a făcut asta, însușindu-și ideile altora fără a pune ghilimele.
Iar, dragă Comisie, dacă nu are trimiteri bibliografice directe de la acele pasje asta înseamnă că a plagiat. E foarte simplu, lucrul ăsta îl înțelege și un licean de la o școală profesională.
Deci de ce e România o țară de rahat pe partea academică? Păi, pentru că mă ia la mișto, nu doar pe mine, ci și pe ceilalți colegi ai mei de doctorat care încearcă să facă o teză pe bune, nu la mișto ca domnul Ponta. În plus, în această calitate de doctorand, am prilejul de un an încoace să țin seminare la una dintre facultățile din cadrul UB. Am prins o groază de studenți cu referate cu pasaje plagiate, însă cei mai mulți dintre ei au facut-o cu mai mult bun-simț decât actualul premier. Ba, mai mult, cred că unii dintre ei ar reuși să conducă un guvern chiar mai bine decât el.
