HomeSocialSă amendăm ciobanii din politică

Să amendăm ciobanii din politică

Transhumanţa așa cum o știm și ne lăudăm că a ţinut loc de schimb intercultural între regiunile istorice româneşti, a devenit istorie. Tradiţia, cu vechime de secole, a mutării oilor de la munte la câmpie şi veceversa, cu pasul peste coline, râuri, câmpuri, păduri, majoritatea în proprietate privată acum şi, cu predilecţie, drumuri judeţene şi naţionale, are reglementări întărite de chitanțier și Proces Verbal de contravenție.

“Pe-un picior de plai, … se scobor la vale, trei ciobănei, cu trei turme de miei – au autorizaţie de transhumanţă la ei?” – aşa se traduce din punct de vedere legal “Mioriţa” după regulile europene care pun prohibiţie pe transhumanţă.

Lucru bun în esență. Că cei de la Direcţia Sanitar Veterinară au început de i-au condiționat cu amenzi pe ciobani care, în mare, au înțeles că trebuie să respecte nişte condiţii pentru a deveni ciobani europeni. Aceștia nu mai au ce căuta cu animalele pe drumurile naţionale şi nu mai pot ajunge la munte decât dacă întocmesc o hartă cu traseul pe care îl vor urma.

Să știți că, în caz de transhumanţă ne-conformă, amenzile sunt mari – de la 1.000 de lei până la 3.000 de lei. Uite așa aflăm că există și amendă care chiar funcționează – mi se părea mie suspect faptul că văd turme de oi numai pe dealuri, la distanțe mari de șosele…

Bun, i-am pus la locul lor pe ciobanii cu oi – aceştia trebuie să respecte nişte regului – dacă nu le respectă, sunt aspru amendaţi. Dar, ce ne facem cu ciobanii politici?

Şi transhumanţei politice trebuie să i se găsească o rezolvare, o interdicţie, nişte amenzi, ceva… Căci trecerea haotică, cu turma, a politicienilor noştri peste legi şi bun simţ, după cum li se încoardă ideologia (sau prietenia), este nocivă şi împotriva respectării proprietăţii noţiunii de “stat de drept”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare