HomeSocialSă te miri că scade numărul de miri?

Să te miri că scade numărul de miri?

Biserica e îngrijorată. În 1990 își puneau pirostriile 192.000 de perechi indigene. Acum un an au răspuns afirmativ la întrebarea popii doar 106.000 de cupluri. După cum dau de înțeles paracliserii, anul ăsta situația nupțială e inferioară celei a anului trecut: mai puțin de 100.000 de zgripțuroaice au reușit să devină soacre mici.

De vină ar putea fi Emil Boc, prețul slujbei religioase, costul ridicat al uniformelor de nuntă și, nu în ultimul rând, cele două lumânări gigantice pe care le țin nașii în timpul serviciului divin, a căror valoare se apropie de jumătate din aceea a unui generator pe benzină, care poate lumina o casă cu patru camere. O spun din proprie experiență. Am încercat în zadar să-l conving pe popă că două lumânări decorative a 1 leu bucata ar fi mai mult decât suficiente pentru a face impresie, chiar și în ochii unui Dumnezeu amator de mulți lucși.

Mai puține căsătorii înseamnă mai puțini copii, prin urmare taxe diminuate la stat peste 20 de ani. Adică resurse insuficiente pentru întreținerea handicapaților locomotori care se dau cu skateboardul prin parc, a revoluționarilor din decembrie 1989 născuți în februarie 1990 și, de ce nu, fonduri nesatisfăcătoare pentru construirea celei de-a doua Super-Catedrale a Mântuirii, înaltă de 1 km și placată cu aur gros de-un deget, în care sunt încastrate cristale Swarovski. Gravă chestie, în contra cărora trebuie luate numaidecât măsuri hotărâte.

Soluții pentru revenirea lucrurilor la „normal” ar cam fi. De pildă, biserica să accepte servicii divine pe voucher sau cu plata în rate. În loc să verși 1.000 de lei în cutia milei, să se îngăduie achitarea a 10 lei anual, pe toată durata căsătoriei, cu ipotecă pe locul de veci al căsătoriților. Lumânările și tortul miresei să fie suportate de fondul de șomaj, iar verighetele să fie fabricate cu sprijinul Regiei Aurului. La două perechi cununate să ai jumătate din slujba celei de-a treia gratis. Și, de ce nu, un fel de Rabla pentru soacre: dac-o duci pe cea veche la REMAT, să primești reducere pentru una nouă, mai bună.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare