Aşa cum au sesizat unii cititori şi comentatori ai Academiei Caţavencu, pe siteul stabilimentului băsist se duce, de la o vreme, o , condusă cu mâna pe şoricel de însuşi . Sunt miştocărite şi târnosite comorile mioritice primordiale – basmele care ne-au încântat tuturor copilăriile. Să-l faci prost pe Harap-Alb e ca şi cum l-ai lăsa pe Piersic Sr. fără microfonul şi macrobastonul succesului său de o viaţă. Iar că poveştile citite la şcoală i-ar învăţa pe copii să fie chiar mai proşti decât harapul blond – asta l-ar stârni şi pe Creangă să-i fugărească pe academicienii iconoclaşti cu crucifixul şi puşcoiul în mână. Nu vreau să mă lansez în diatribe la adresa unui asemenea demers antinaţional, intenţionez doar să demonstrez raţional şi aplicat falsitatea ideilor promovate. În acest scop, voi apela la un alt bestseller al folcloristicii de dinaintea lui Pinalti, “Punguţa cu doi bani”, că tot îl adusesem pe răspopitul Nică Apetrei în discuţie.
Povestea ne spune că erau odată, într-o vreme neprecizată, o babă şi un moşneag, fiecare cu petul lui: o găină de partea babei şi un cocoş pentru moş. Observăm, din capul locului, că bătrânii trăiau în concubinaj, neprecizându-se nicăieri că ar fi fost căsătoriţi, şi că fiecare era cu păsărica lui. Situaţia aduce un minus demonstraţiei mele, dar e ceva peste care se poate trece elegant şi despre care micii cititori nu au a pune unele întrebări, fiind şi azi des întâlnită în zona ce l-a dat literaturii române pe Apetrei.
Aflăm că, deşi nu era legat de babă cu acte oficiale, moşul, în mod straniu, nu aprecia pozitiv starea civilă existentă; deoarece dumneaei mânca din belşug ouă făcute de găină, fără să-i crească, de-a dracu’ ce era, colesterolul, iar partenerul înghiţea răbdări prăjite, cocoşul nefăcând altceva decât să contribuie la productivitatea găinii şi sătulia babei. Încumentându-se să-i ceară nişte ouă pentru consumul propriu, nemaimergând tulburelul la infinit pe stomacul gol, moşul se loveşte de refuzul scorpiei; ea îl sfătuieşte să bată cocoşul, să producă şi el ceva oval. Nu ştim dacă moşul e numai beat sau şi prost ca personajele din textele academicienilor, cert este că execută întocmai aberaţia sugerată de hidra colocatară cu batic. Bietul cocoş şi-o ia tare peste creastă din partea decrepitului, că moşul avea mâna grea, de la damigenele manipulate zilnic. Ca să scape cât de cât teafăr, fuge de acasă şi găseşte în drum o punguţă cu doi bani, pe care nu se apleca nimeni să o ridice, la aşa ajutor social derizoriu. Cocoşul, cam pãmpãlãu de felul lui (vezi cazul Cocoşului contemporan izgonit de Elena Udrea tot din cauza ouălor), se întoarce să-i dea punguţa celui ce tocmai îl încinsese ca Froch pe Butele lipsit brusc de cocoşit.
Apare acum personajul negativ al istoriilor româneşti, boierul hrăpăreţ şi pus pe spoliat poporul, cu tot cu cocoşii şi cocoşeii lui. Tocmai trecând în trăsura de import pe acolo, el îşi trimite vizitiul să-i confişte penatului punguţa, pentru nerespectarea priorităţii de dreapta şi plata taxei de drum. Acesta se conformează şi îl lasă pe păsăroi fără cei doi bănuţi, înmânaţi stăpânului băsist aflat în căutare de fonduri pentru extinderea moşiei. Păgubitul era, vorba domnitorului Mazil, cam prost, dar nu şi unul să se lase cu una, cu două în faţa dictaturii. El porneşte în urmărirea trăsurii deloc intimidat, de ziceai că-i cocoş ucrainian, nu papagal românesc. Iritat, boierul îi cere aceluiaşi vizitiu slugarnic să arunce obraznicul într-o fântână, că oricum nu bea nimeni apă de acolo, exceptând animalele din bătături. Ştiţi cu toţii că niciun cocoş obişnuit nu înoată, nu zboară, nu se dă cu skijetul sau parapanta precum primarii-cocoşi actuali. Aşa că singura soluţie improvizată de el a fost să înghită toată apa din fântână; aici aş ruga cititorii elevi să nu fie proşti şi să o ia la propriu ca Drăguşanca, nici să nu încerce acasă, pe cont propriu, figura. Până la urmă, e doar o poveste plină de imaginaţie, care vrea să dea o pildă copiilor, oricare cocoşelul nostru o fi ea.
M-am enervat puţin, să ne întoarcem la galinaceele noastre. Deşi plin de atâta apă, pintenatul nu pierde contactul cu trăsura ajunsă la conacul boieresc. Aici titularul pune o altă babă să arunce cocoşul într-un cuptor încins, nu cu scopul de a-l găti, ci pentru a-l extermina. Fac o paranteză; observaţi, desigur, rolul malefic al babelor în basmele autohtone, problema nefiind chiar o băsmuire. Cine nu crede, să meargă în autobuzele pline cu babe în intervalul când călătoresc gratuit, îl asigur că altădată o va lua cocoşeşte pe jos. Am închis paranteza şi regăsim înfoiatul stingând focul folosindu-se de apa înghiţită din fântână. Să mai spună Mazilu & Co că basmele te fac prost şi povăţuiesc de rău; păi dacă ar fi băut dânsul lichide spirtoase, cum fac mulţi ţanţoşi moldoveni, s-ar fi înteţit focul de-ar fi dat căldură gratis în regiune toată iarna. E momentul când boierul are o idee, crede el, mai bună, punându-şi servitorul să arunce belegiul în mijlocul cirezii, în speranţa ca măcar buhaii să fie în stare a dovedi un cocoş aşa de insistent. Măi copii, eu chiar m-am făcut că înghit toate astea până acum; dar, când se afirmã cã o orătanie subnutrită şi atât de proastă încât să ţină morţiş a-i duce punguţa aia unui moş zevzec a halit şi ditamai grămada de vite, chiar mă iau dracii şi încep să cred că sunt ţinut de fraier. Sper să fie ultima găluşcă de înghiţit, umflatul ăsta de Creangă a întrecut binişor măsura.
Ţi-ai găsit, abia acum boierul apelează la soluţia finală, apucând personal cocoşul de-o aripă şi aruncându-l în haznaua cu bani. Iar fac o paranteză, că mă apucă năbădăile, în pana mea. Păi dacă dobitocul de proprietar văzuse că nesătulul îi înghite tot, fără greţuri şi borâturi, asta a fost logica lui ultimativă, să-i dea cocoşeii la îngurgitat? Cum mai ajunsese idiotul boier bogat, că nici ultima găină din Parlament nu e azi aşa tâmpă încât să-i digere altcineva ce a ciugulit ea de la bugetul coteţului?! Ce să mai înveţe copiii, să furi boiereşte, cum e normal, şi pe urmă să le dai altora grăunţele spre consum??
Scuze pentru ieşire, uitasem că e o poveste din care trebuie să extragem nişte învăţăminte. Mergem mai departe, cu mai mult calm. Cică boul de boier, rămas fără boii patrupezi, mormanele din vistierie şi punguţă, s-a lămurit că nu-i de şagă cu năzdrăvanul şi s-a hotărât să-i dea drumul. Adicătelea cum, ăla înghiţea şi Casa Poporului dacă voia şi, cu toate astea, îl reţinea un tăntălău căftănit, fără să-l bage şi pe el la rânză? În fine, nu vreau să-mi mai ies din fire, cocoşul a acceptat graţierea şi a părăsit locaţia, luând şi cârdurile de orătănii de la conac, să-l lase pe gogoman de tot în punga goală. Dragi copii, ce credeţi că face cocoşul cel isteţ, aflat în posesia atâtor bogăţii în burdihan, plus punguţa cu doi bani în cioc şi găinuşe leşinate după el la discreţie? Ei bine, el se întoarce să ducă toate astea moşului, al dracu’ retardat, mai prost decât toţi retardaţii care citesc basmul ăsta pentru retarzi!! Hodorogul senil primeşte bucuros darurile, pupând cocoşelul şi dezmierdându-l, vedea-l-aş în borş şi ciulama! Pe când hârca aia egoistă e, normal, invidioasă şi-i cere bãșinosului ceva numismatic, măcar de-o salbă acolo, ea având ţâţele mari şi un bust impresionant, ca vedetele noastre mondene.
Iată paragraful unde, slavă Domnului, cineva face o chestie deşteaptă în toată naraţiunea. Adică moşul îi dă babei ce i se cuvenea (interzis minorilor) şi o sfătuieşte să-şi bată şi ea găina (nu pe tabletă, ca în Parlament) pentru a-i naşte nu pui vii, ci galbeni fără număr, fără număr. Din lăcomie, hoaşca altoieşte sărmana aripată care, de frică, face pe ea o mărgică. În mod normal şi nu într-o bazaconie de basm, treaba ar fi intrat în Guiness Book, iar băbătia ar fi luat o grămăjoară frumoasă ca premiu, plus câştigurile din publicitate şi apariţia la Măruţă. Suntem însă în caterinca scrisă de Creangă, aşa că găina sfârşeşte ucisă de baborniţă, nici măcar în mujdei negăsindu-şi cuibarul veşnic. Iar moşul s-a făcut aşa, un fel de social-democrat, înstărit şi pe picior mare, bine burduşit la buzunare. Pe babă a tocmit-o îngrijitoare la păsări, cu salariu minim, iar pe cocoş l-a cinstit purtându-l cu salbă la gât şi ciuboţele galbene pe gheare. Aş zice că arăta cam feminin şi piţi, dar poţi să ştii la ce se dedulcise el când s-a văzut bazat şi valoros?
Care ar fi concluzia şi învăţămintele de tras, ca din orice poveste românească? Unu la mână: bine i-au făcut lui Creangă când i-au luat ceaslovul şi puşca din dotare, cu astfel de preoţi şi învăţători ajungeau copiii să viseze la punguţe cu doi RON, în loc să înveţe cum se fură primul (în euro) milion. Doi: academicienii caţavenci au şi ei, până la urmă, dreptatea lor şi merită circumstanţe atenuante. Da’ să fie oleacă mai patrioţi şi să zică nasol şi despre Albă ca zăpada cu mutanţii piticoţi. Ce, îi apucă grimmasele?
