Pe la 6 seara primeşti mail cum că a doua zi e musai să prezinţi proiectul ăla de 200 de slide-uri care ţi-a mâncat sufletul împreună cu şapte ciocolate şi trei litri de cafea pe zi. Proiectul ăla care te-a ţinut la birou până pe la 8 seara, care ţi-a distrus orice şansă de a mai ieşi cu fetele la Cico şi care îl îndreptăţeşte pe EL să ameninţe cu opintirea piciorului în pragul uşii de la sufragerie.
O parte ciufulită, nedormită şi buimacă din tine îşi doreşte ca totul să se termine cât mai repede şi să te poţi întoarce la rutinele tale. Încet-încet îţi vin în minte sala de şedinţe, privirile nemiloase şi îţi dai seama că, timp de 200 de slide-uri plus introducerea, ceilalţi vor avea suficient timp să îşi dea seama că nu ai mai fost la coafor de multicel şi că cele şapte ciocolate se vor vedea ca niște cărămizi îndesate pe sub costumul tău de şedinţă.
Fatalitate, nu e coafor în oraș care să te poată strecura între programări, nu îți rămâne decât să te vopseşti singură acasă, că prietena ta cea mai buna e în delegaţie la Feteşti. Fiindcă nu găseşti nuanţa potrivită, primul lucru pe care îl vor spune toţi dimineaţa va fi: „Cine e blonda asta?”.
La naiba! Nu e apă caldă şi tu eşti unsă cu toate cremele de năpârlire şi şmirgheluire, inventate din 1940 până astăzi. Încălzeşti apă în şapte oale şi cinci ibrice şi înjuri birjăreşte. OK, n-a mai văzut nimeni o birjă, de o eternitate, dar n-o să te apuci acum să înjuri RATBceşte.
Fiindcă ţi-e frică rău că ceilalţi vor observa dacă ai sărit peste vreo etapa a ritualului de înfrumuseţare, nu mergi la culcare decât după ce reparaţia capitală este finalizată! Este deja 3… peste două ore pline de vise cu catastrofale bâlbe, te trezeşti în cântec de cucuvele, mai transpirată decât după împachetarea cu folie de plastic şi gel anticelulitic.
Petreci până la 7 şi 35 de minute trântind toate hainele în mijlocul camerei, cu speranţa că vei găsi rochia-minune care te va arăta slabă moartă, high professional, înaltă cât stâlpul de telegraf şi care îi va face pe toţi să exclame: Mamma mia!!
Îţi dai seama că nu ai o astfel de rochie, alegi un banal costum pe care l-ai îmbrăcat şi la ultimele două şedinţe şi te rogi să nu şi-l amintească nimeni. Sau, cel puţin, nu Popeasca!
Ţi-a apărut un coş în frunte, pentru care nu ai atâta fond de ten cât să îl acoperi. Părul şi-a ales cea mai nepotrivită zi să se răzbune pentru toate întinderile cu placa, decolorările, vopsirile, tratamentele, bigudiurile, ondularea cu fierul încins, măştile cu chestii de prin frigider.
Închizi, în sfârşit, uşa în urma ta şi, pentru că arăţi relativ decent, le mulţumeşti, în gând, ălora de au inventat miliardele de produse cosmetice, din care foloseşti şi tu măcar câteva sute.
Ai avut inspiraţia să iei un taxi şi reuşeşti să ajungi prima la birou, în ciuda sorţii potrivnice. Arunci o ultimă privire pe cele 200 de slide-uri şi îţi spui că în 3 ore şi 40 de minute vei fi o femeie liberă!
N-ai mai mâncat de ieri şi, pentru că nu ar fi elegant să audă o sală întreagă un hârciog ronţăind pietre în stomacul tău, te decizi să mănânci un covrig cu sare şi cu mac.
Începe şedinţa. Linişte ca în clasa a opta când întreba profesoara de chimie ce aţi avut de pregătit pentru acasă. În aer se simte o dorinţă ghiduşă s-o scrânteşti cumva cu prezentarea asta. Mai ales de la Popeasca!
Mimând calmul şi stăpânirea de sine, începi… De la primul cuvânt şi până la sfârşitul celui de al 200-lea slide, linişte. Nici măcar o întrebare de baraj care să îţi provoace senzaţii de leşin, transpiraţii reci şi care să te taie de la prima de Paştele Cailor.
Părăseşti trufaşă sala, la ceva o fi folosit că ai lăsat doi nasturi descheiaţi la bluză. I-ai învins!
În faţa oglinzii realizezi că ai turuit şi ai zâmbit o oră şi 45 de minute în faţa conducerii şi a tipului mişto rău venit de două săptămâni şi încă neimpresionat, având între dinţi un lan întreg şi negru de seminţe de mac!
Aaaaaaaaaaa… a se citi urlet!
