HomeSocialSeparaţia putorilor în stat

Separaţia putorilor în stat

Timp de vreo opt ani de zile, Băsescu a fost făcut albie de porci, pe motiv că şi-ar băga nasul în treburile altora. Că nu s-ar fi mulţumit, adicătelea, cu funcţia de preşedinte, ci ar fi vrut să fie şi premier, şi parlamentar, şi judecător, şi jucător, şi consumator, şi câte şi mai câte. A plătit pentru asta, fiind suspendat de două ori. Înlocuitorul lui, Crin Antonescu, a descoperit că jucărica puterii absolute îi place mai mult chiar şi decât pokerul şi, din postura de preşedinte, el chiar şi-a permis să facă orice: să sprijine făţiş USL, să participe la mitinguri electorale, să exprime poziţii partizane şi nu m-ar mira să aflu că şi-a permis să ude şi canapeaua. Ză grandmadăr Ilici end ză gadfadăr Felix nu se supără.

Ajuns în postura lupului moralist, Crin nu se teme că spurcă, din dealul Cotrocenilor, apa oilor votante şi-şi permite acum să poruncească şi justiţiei. El cere procurorului-şef să înceteze „prigoana” împotriva celor suspecţi de vot multiplu. Căci ce mare crimă au comis săracii? Au votat de 20 de ori cu acelaşi buletin, s-au plimbat cu autocarul şi, probabil, au luat nişte amărâţi de bani pe excursii. Ăsta-i motiv să-i hăituiască procuratura? În opinia lui Crin, cei care au votat la patru mâini ar trebui mai curând să fie felicitaţi şi mă şi mir cum de nu i-a chemat încă la Cotroceni să-i medalieze, că tot îi plac lui tinichelele lustruite. Oamenii ăştia sunt nişte patrioţi: ei îşi iubesc ţara, deci vor s-o cunoască mai îndeaproape şi când să se plimbe prin ea decât duminica, fiindcă în restul zilelor sunt prinşi, din zori şi până seara, prin cârciumile locale? Ei au votat şi pentru alţii când au văzut câtă lipsă de spirit civic e în România. Şi au luat bani pentru că e vrednic lucrătorul de plata lui: cum să se mai ajungă amărâţii cu pensiile şi salariile tăiate de tiran? Poţi să condamni asemenea exemple de civism şi hărnicie?

Faptul că Antonescu nu se pricepe la calcule nu e un capăt de lume. Faptul că habar nu are de limba engleză, dar ţine morţiş să se facă de cacao vorbind englezeşte, de asemenea, poate fi acceptat. Dar e inacceptabil ca băieţaşul ăsta care se laudă că are în spate 7 milioane de oameni, când pe el l-au votat, de fapt, doar vreo 9.000, să nu posede nici cea mai elementară cunoştinţă juridică. Ieri, în furia lui contra „procuraturii staliniste”, Crin nu s-a mulţumit să-i tragă personal de urechi pe procurori, ci a cerut ministrului Justiţiei să le ardă şi el o papară. Noroc că Ponta mai ştia, tot trăgând cu ochii prin xeroxuri, că ministrul n-are nicio treabă cu procurorii, aşa că a preferat să se abţină. Spre deosebire de Ponta, fostul preşedinte Iliescu a ratat buna ocazie să tacă şi s-a trezit, la bătrâneţe, justiţiar, când el e, mai degrabă, justiţiabil. Bătrânul edec s-a declarat profund indignat de „haitele de procurori, venite parcă din grotele primitive” şi a cerut Parlamentului să le cheme la ordin, uitând că nu se află în anul 1971, să ceară judecata Partidului pentru deviaţionişti şi trădători, ci vreo patru decenii mai târziu.

Asemenea ieşiri la rampă reprezintă cel mai clar indiciu asupra modului în care va funcţiona justiţia sub un regim dominat total, de la preşedinte la ultimul parlamentar, de USL: nimeni nu va mai îndrăzni să cerceteze vreun abuz dacă acesta este comis de un uselist sau vine în ajutorul Uniunii. Avertismentul e mai clar decât ameninţarea lansată de Victor Ponta pe vremea când ieşea să-l sprijine pe penalul Nicolescu de la Argeş: „Ai furat pentru noi? Eşti demn de laudă! Ai cercetat penal pe unul care a furat pentru noi? Eşti demn tu de puşcărie!”.

Deşi, teoretic, la noi există o separaţie a puterilor în stat, putem vorbi şi de o contopire a putorilor în stat, de vreme ce reprezentanţii executivului şi ai legislativului colaborează de minune pentru a pune pumnul în gură justiţiei. Iliescu şi banda lui de terenţi impotenţi doresc  să implementeze democraţia originală, în care puterea judecătorească nu mai acţionează independent, ci e supusă puterii executive şi celei legislative. Şi, dacă „haitele de procurori” nu vor pricepe asta, despotul luminat din Olteniţa şi ciracii săi sunt oricând gata să apeleze la alte haite, spre a le băga minţile în cap. Nu la mineri, că ăştia au dispărut demult din istorie, ci la revoluţionarii de carton şi la apeviştii de mucava ai lui Dogaru.

Băsescu a fost suspendat pentru că ar fi dictator. Astăzi, Crin, Ponta şi Iliescu săvârşesc asupra democraţiei abuzuri şi mai groaznice. Dar pe ei nu-i suspendă nimeni, deşi există destui români care l-ar suspenda măcar pe Iliescu de o funie groasă, bine unsă cu săpun. Evident, nu prostii din astea capitaliste, lichide şi cu aromă de kiwi şi mango, ci săpun „Cheia”, să aibă şi el o bucurie.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare