HomeSocialTalibanul Căcărău şi valorile famigliei

Talibanul Căcărău şi valorile famigliei

Dacă ne uităm la cine scrie noua Constituţie ne apucă groaza. În loc să încredinţeze această misiune dificilă unor specialişti în drept, parlamentarii noştri – foşti cândva muzeografi, sculeri-matriţeri sau simpli frecători de mentă prin sistemul socialist – au decis că mai bine o scriu ei, să n-aibă vorbe la proces. Ce dacă n-au pregătire juridică? La femei, fotbal şi făcut legi se pricepe toată lumea!

În consecinţă, noua Constituţie va ieşi după chipul şi asemănarea lor: penală! Nici dac-ar fi scris-o echipa de experţi a lui Nuţu Cămătaru, din Jilava, lucrarea n-ar fi ieşit atât de reuşită pentru infractori. Fiindcă, de la legislatură la legislatură, Codul Penal se mai schimbă, ce şi-au zis puşcăriabilii din Parlament? Hai să eliminăm toate spaimele noastre de puşcărie prin Constituţie, că asta e mai greu de modificat decât o lege obişnuită.

Şi-uite aşa au intrat în actul fundamental lucruri care nu există nici măcar în Constituţia Cubei, Tadjikistanului, Coreei de Nord şi altor state către care cu viteză ne îndreptăm. Practic, Constituţia lui Căcărău şi a ciracilor săi devine un „manual de protejat hoţii”. Dar nu doar hoţii care fură bani, se-nţelege, ci hoţii care ne fură ani din viaţă – actuala garnitură ne-a tapat deja de patru ani.

Şi, pentru că multe dintre amendamentele propuse încălcau grav regulile democratice şi separaţia puterilor, transformând România într-o ţară a bunului-plac şi a jafului legalizat, parlamentarii au decis să apeleze şi la simţămintele bizonului majoritar, ca să fie siguri că ăsta o să vină la vot. Aşa că au introdus în Constituţie nişte chestii care, dacă vor fi adoptate, ne vor arunca cu vreo câteva secole în trecut.

În loc să lase formularea actuală – „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”, familiştii convinşi din Comisia de revizuire au decis că mai bine sună „liber consimţită între un bărbat şi o femeie”. Mai lipsea să spună şi „între un bărbat pe nume Gheorghe, care bea toată ziua la crâşmă, şi o femeie pe nume Maria, care bea şi ea, dar acasă, şi pe urmă încasează pumnii lui Gheorghe, când acesta revine, pe şapte cărări, la domiciul conjugal”.

Că doar asta-i familia tradiţională, domnu’ Căcărău, aţi uitat? Se vede că, de când aţi ajuns să umblaţi numai pe covoarele moi din Casa Poporului, v-aţi cam îndepărtat de popor! Şi apoi, domnilor puşcăriabili din Parlament, dacă tot sunteţi aşa de fundamentalişti şi de hotărâţi, de ce n-aţi scris clar: „căsătoria liber consimţită între un bărbat şi mai multe femei”, să ştim o treabă! Păi, ori suntem talibani, ori nu mai suntem?

În aceeaşi direcţie se înscrie şi decizia membrilor Comisiei de a interzice părinţilor să aleagă, pentru copiii lor, o altă materie în afara religiei. Bravo, domnilor parlamentari! Ayatollahul Khomeini ar fi fost mândru de voi! Talibanii afgani v-ar putea spune, cu justificată mândrie şi bucurie, „fraţi”!

Carevasăzică, degeaba vrea elevul Gigel să facă, la şcoală, cursuri de electronică, informatică sau alte chestii interesante, el va fi obligat să stea cu nasu-n scripturi toată ziulica, precum catiheţii lui Creangă, şi să repete mecanic „Mi-ți-i, ni-vi-li, me-te-îl-o, ne-ve-i-le; me-te-îl-o, ne-ve-i-le, miți-i, ni-vi-li”, până la ştergerea definitivă a oricărei urme de gândire logică din creierul lui.

Ceea ce vor puşcăriabilii prin asemenea articole aberante nu-i greu de ghicit: captarea bunăvoinţei unei Biserici Ortodoxe atotputernice, singura capabilă să urnească spre urnele de vot turma inertă a credincioşilor de duminică. Sunt convins de pe acum că, dacă în noua Constituţie vor fi trecute toate ideile creţe ale ayatollahului Daniel, preoţimea se va mobiliza exemplar pentru ca referendumul să fie avizat, iar Constituţia votată.

Dar tot de pe acum vă spun,  domnilor puşcăriabili şi tovarăşi popi, că pe mine şi pe mulţi alţii ca mine, n-o să ne puteţi face să votăm acest Coran deghizat în Constituţie nici dacă ne daţi foc la toţi în Piaţa Universităţii! Ceea ce nu nici nu v-ar fi prea greu: la urma urmei, ne-aţi ars voi la buzunare atâţia ani, v-ar fi greu să ne ardeţi şi pe rug?

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare