Preafericitul Daniel, singur în biroul său somptuos, așezat într-un fotoliu luxos din piele și lemn de trandafir cu intarsii din pietre prețioase, medita. Tocmai terminase de citit bilanțul BOR pentru anul 2012 și proiectul de buget pentru 2013, scrise cu litere aurite pe o hârtie fină ca aripile de flutur. După cum arătau lucrurile, realiză că, pe drept cuvânt, era supranumit „managerul de top”. Criza care părea să-i îngenuncheze pe laici se ținuse departe de bunurile pământești ale Sfintei Biserici. Acestea se înmulțiseră în ritmul în care, pe vremuri, Iisus multiplica peștii.
Conform cifrelor preasfinților săi economiști, proiectele imobiliare ale Bisericii depășeau, de departe, planurile celor mai mari investitori „civili”. Cutare consorțiu internațional oprise construirea unui zgârie-nori din cauza lipsei de lichidități, în schimb, Biserica înălța fluierând Super-Catedrala sa. În fiecare cartier se ridica cel puțin un nou mândru lăcaș, iar celor vechi li se punea tâmplărie modernă, acoperiș din cupru, aer condiționat și senzori antifurt. Una dintre cele mai bune producții de vin bisericesc e deja-n butoaiele de stejar ale mănăstirilor și nici afacerea cu lumânări nu merge rău. Din pădurile parohiilor iese lemn bun și din bălți se scoate pește din belșug. Zâmbind mulțumit, Preafericitul Daniel își aminti că trebuie să dea o bulă cu prilejul începerii anului școlar.
„Acumularea de valori intelectuale este tot mai mult înlocuită cu acumularea de bunuri materiale”, scrise el deodată încruntat și aproape supărat pe oamenii care se gândeau doar la vilele lor, la tâmplăria lor cu termopan, la mobila lor din living-room și la alte lucruri neînsemnate și perisabile…
