HomeSocialUrăsc infracţiunea, dar iubesc pe infractori

Urăsc infracţiunea, dar iubesc pe infractori

Desfid aici pe toţi cârcotaşii care spun că Ponta s-ar amesteca în mersul Justiţiei. Ăştia nu-s decât nişte băsişti înveteraţi, iar ce înseamnă aşa ceva ştie azi toată lumea cu televizor acasă. Vorbind despe cererea de graţiere înaintată de încarceratul Gigi Becali Ministrului Justiţiei, procurorul Ponta a glăsuit, la Antena 3, aşa: “Există o cerere făcută la Ministerul Justiţiei, ministrul Justiţiei m-a informat şi urmează să ia o decizie. Eu cred că….nu, nu pot să spun. Dacă aş fi ministrul Justiţiei, aş propune preşedintelui acest lucru, dar nu sunt, este o decizie care aparţine ministrului Justiţiei”.

Acum, cu picioarele într-un lighean cu apă rece, să analizăm puţin înţeleapta rostire. Păi, în primul rând, zic eu şi cu mine buchea aia numită Constituţie, domnii Victor şi Viorel Ponta nu aveau nicio treabă cu hârtia respectivă şi nici Ministrul de resort cu o înştiinţare către cei doi. Asta presupunând că vorbim, într-adevăr, de o Justiţie independentă, cum e cea promovată de actuala Putere, nu de aceea dirijată cu timona. Închidem puţin ochii, ne reamintim că suntem, totuşi, în România şi stabilim că merge şi aşa, deci e o chestie peste care se poate trece. Doi la mână, numitul Gigi Becali este doar unul dintre deţinuţii care au depus cereri de graţiere şi nu cred că Prim-Ministrul a luat la cunoştinţă despre toate, dat fiind că aceeaşi Constituţie spune clar şi răspicat: toţi suntem egali în faţa legii. Dacă deja v-a luat râsul, înseamnă că trăiţi şi voi cam de mult în România şi eu îmi răcesc gura (şi picioarele) de pomană. Trei: cine îşi închipuie că Ministrul Justiţiei, adică văru’ Cazanciuc, nu a înţeles măcar subliminal sugestia vărului Ponta, recte Premierul României, ori e prost şi se uită doar la Antena 3, ori se preface de dragul lui Becali. Ca să fie şi mai clară chestiunea, Ponta a venit cu precizări suplimentare, cum că instituţia graţierii “trebuie să funcţioneze”, deoarece “noi am căzut în nebunia în care toată lumea trebuie să stea la închisoare. Noi trebuie să ne gândim la beneficiul societăţii: ce e mai important, să îl ţin în închisoare sau…”

După cum, desigur, aţi observat, acţiunea a trecut direct şi, involuntar sincer, la persoana întâi. Dar, în definitiv, ce a vrut să spună autorul? Vă dau eu un răspuns rapid: beneficiul societăţii e ca infractorii să fie liberi, cu deplină putere de muncă şi iniţiativă neîngrădită spre binele nostru, al tuturor. Propun şi eu ca sistemul judiciar să fie schimbat din temelii, comasându-se totul într-o singură locaţie; inculpatul să fie introdus pe o parte, judecat, condamnat, amnistiat şi apoi eliberat pe partea opusă, după procese sumare şi deloc costisitoare. Se va atinge celeritatea mult dorită în desfăşurarea actului juridic, iar economia măsurată în timp, hârtie şi bani va fi de nepreţuit. Justiţia va ajunge cea mai productivă şi eficientă ramură în activitatea României, infracţionalitatea fiind adusă, în sfârşit, la cota zero. Ăsta da beneficiu social-democrat, şi cu asta basta, m-aţi înţeles??

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare