HomeSocialVeste proastă pentru hipsteri: manelele sunt „mainstream”

Veste proastă pentru hipsteri: manelele sunt „mainstream”

Internetul românesc (mai ales partea lui, să zicem, mai „hipsterească) este în fierbere: Romeo Fantastik va susține, chiar de 1 martie, un concert în clubul Eden din Palatul Știrbei. Da, manele porno cu hipsteri într-o discotecă de muzică electronică aflată într-un spațiu istoric românesc. De Mărțișor. Evdent, asta s-a dovedit un subiect controversat, generând în mare două tipuri de reacții, ambele cam la fel de tembele.

E cumva dezamăgitor că și hipsterii au decăzut în bipolaritatea care caracterizează mai toate dezbaterile din spațiu public românesc: ori ești ca noi, ori ești nasol. Ori îl venerezi pe Băsescu, ori vrei să-l arzi pe rug. Ori iubești câinii vagabonzi (și urăști copiii), ori vrei siguranța copiiilor (și, drept urmare, toate animalele trebuie să moară!). Iată că, în cazul lui Romeo, ori îl vezi ca pe un performer marginalizat din „underground-ul popular”, ori ca pe un țigan incult și obsedat sexual care e țigan. Nu există alternativă rațională la aceste două variantă. Nu există un dialog real. Parcă „hipsterii”, după cum au demonstrat la protestele împotriva RMGC, păreau să se priceapă mai bine la dezbateri publice.

Pentru hipsterii conservatori, clubul Eden e pângărit de prezența unui sinistru țigan care cântă despre cum o anume Carolina „dă motoare verticale, și opturi americane, și cu d’alea germane, și paranormale.”  În loc să te plângi ore-n șir pe Facebook de degradarea culturală a unui spațiu istoric și alte „bla-bla-uri” fără conținut, n-ar fi mai simplu să-l lași pe Romeo să-și facă șoul liniștit, iar tu să te duci să te îmbeți în Control pe minimale. În fond e doar un concert de manele. Nu s-ar fi creat atâta vâlvă dacă avea concert Alex Velea în Eden și știu vreo trei manele mai bune decât toată cariera muzicală a bumșakalakalezului.

Pe de altă partea să susții că manelele sunt „underground” e de-a dreptul ridicol când, pe YouTube de exemplu, Salam e în top trei clipuri vizionate pe 2013. Romeo Fantastik însuși are clipuri cu două milioane de vizualizări. „Spnztr” a celor de la „Robin and the Backstabbers” a strâns de-abia 380.000. Așa că Romeo Fantastik este mai mainstream decât „Robin and the Backstabbers”. Nici nu vreau să știu de câte ori mai puțin bani face un DJ într-o seară în Eden decât un manelist de succes la o nuntă de interlopi.

Alta prostie vehiculată în „dezbaterea” asta: dacă nu-ți plac manelele înseamnă că ești rasist. Nu neg că o parte considerabilă a reacțiilor conservatoare au în spate o formă de rasism mascat de pretenții pseudo-intelectuale. Cu toate astea, pot să-ți displacă manele și în chip legitim: pentru ți se par compoziții slabe, gândite prost, plagiate după melodii mai bune, pentru că versurile exprimă o cultură la care n-ai cum să aderi dacă ești sincer cu tine (n-aș vrea să fiu interlop și nu prea știu să am dușmani), pentru că e un gen muzical în care misoginismul e aproape obligatoriu, etc. Există multe motive să nu vrei să ai de-a face cu manelele și nu toate țin de rasism. Marginalizăm, pe bună dreptate, tot felul de neo-fasciști și neo-legionari, dar le ținem isonul unor care cântă despre cum fură ei toată valuta din Europa, pe bune?

Sunt foarte curios cum se vor potrivi hipsterii cu maneliștii la concertul lui Romeo Fantastik. Sau cum vor reacționa feminiștii/feministele la versuri de tipul: „Făi nehalito, făi sângerito, făi smecherito, haladito, nesimțito.” Să nu uităm că, pentru Romeo, femeile există ca să dea din motoare, nu ca să-i apere muzica de reacționari rasiști.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare