HomeSocialViaţa în 3D

Viaţa în 3D

Mi-am dat seama că așteptarea metroului poate fi extrem de educativă, chiar dacă informația care rulează pe ecranele amplasate în stații e adesea repetitivă. Dar dacă mi-a rămas ceva în cap, după toate orele de latină din școală, e că repetitio est mater studiorum, așa că nu mă deranjează să văd, zile la rând, aceleași știri și imagini. Unele dintre ele chiar ajung să-mi capteze periculos de mult interesul. Așa s-a întâmplat și cu filmul de animație Hotel Transylvania. Deși colegul meu George Bonea i-a dedicat un care ar fi trebuit să mă țină cât mai departe de filmul ăsta, doza aia de masochism care mă face să-mi cumpăr pantofi doar pentru că sunt frumoși mi-a băgat în cap ideea că-i musai să-l văd și eu.

După ce am încercat, în zadar, să mai conving măcar un suflet că ăsta-i filmul care produce revelații și descătușări mai ceva decât drăcia aia cu vampiri care a schimbat pentru totdeauna și în rău noțiunile de film bun și de bărbat mișto, i-am promis unei prietene că, dacă merge cu mine la film, îi dăruiesc ei eșarfa mea cu buline verzi și roz pe care n-am avut niciodată de gând s-o port, dar pe care o păstrez cu sfințenie, fiindcă-i de firmă.

Prietena a cedat ispitei, dar m-a amenințat că, dacă aveam să fim singurii adulți fără copii din sală, m-ar fi chinuit așa de rău, că epilatul inghinal avea să mi se pară o bagatelă.

Ne-am cumpărat, cuminți, bilete și ochelari 3D și ne-am așezat la locurile noastre. În câteva minute sala s-a umplut de pitici zgomotoși și nerăbdători să foșnească pungile de chipsuri și să le ceară părinților să-i ducă la toaletă de câte șapte ori în cele doar două ore cât a rulat filmul. Fiindcă noi nu ne-am cumpărat prostioare de ronțăit la film, din cauza prietenei mele care a zis că mâncatul în fața televizorului îngrașă de trei ori mai mult, deci ronţăitul în faţa ecranului de cinema trebuie că îngraşă înzecit, am profitat de întuneric și de neatenția unei fetițe vrăjite de fermecătorul Conte Dracula și i-am mâncat toate floricelele din pungă.

Nici n-a început bine filmul, că un glăscior ca un clopoțel, de undeva din spatele nostru, a răcnit: aoleo, m-a apucat ceva de picior! După ce ne-am cocoțat, înfricoșate, pe scaune și după ce s-a potolit râsul general din sală am înțeles că era o voce din film.

Mi-am pus ochelarii 3 D doar eu, ea a refuzat categoric să poarte un model care nu-i flata deloc trăsăturile aristocratice, și tot filmul a trebuit să-i descriu ce efecte haioase se petreceau pe ecran. Din cauza ei tot pierdeam firul poveștii, dar am avut noroc cu Matei, un băiețel de 5 ani, care îmi povestea scenele pe care le pierdeam și mă ținea de mână la scenele în care monștrii se strâmbau și scoteau limba la spectatori. Ca să vi-l povestesc și vouă pe foarte scurt, aș zice doar că a fost un fel de Twilight animat, numai că singurii care au făcut sex în filmul ăsta au fost doi purici aflați în luna de miere.

Când am ieșit de la film, lumea mi s-a părut un loc mai bun, străzile mai curate, oamenii mai toleranți și mai prosperi, dar asta n-a durat mult, că mi-am dat repede seama că purtam încă ochelarii 3D. Am o idee excelentă pentru pungile cu mită electorală, ochelarii de văzut realitatea în roz!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare