Cea mai recentă statistică aflată de pe internet confirmă superioritatea ethosului străvechi românesc, prin comparaţie cu aşa-zisa lume civilizată. 4,3 milioane de români trăiesc în case ridicate din materiale tradiţionale: chirpici şi paiantă. Aceste locuinţe dispun majoritar şi de clasicul WC în fundul curţii, cel care duce perenitatea mioritică pe drumul ei glorios printre veacuri. Avantajele construcţiilor în cauză sunt de netăgăduit, materialele fiind cât se poate de ecologice şi oferind o benefică protecţie termică naturală. Ele conservă comuniunea de baladă dintre omul românesc şi animalele dragi, ambele categorii beneficiind de aceeaşi calitate a componenţei arhitectonice.
Nu suntem de acord cu afirmaţia din articol, cum că un sfert din populaţia României trăieşte ca în Evul Mediu. Sunt deosebiri esenţiale: au dispărut fumăritul, vechilii, boierii, autorităţile răsplătite în claponi. Chiar dacă răutăcioşii ar spune că toate astea au luat doar alte forme, cu titulaturi emancipate; şi că la primării te duci tot cu gâsca în traistă, dacă vrei ajutor social şi lemne pentru iarnă. Mă rog, interpretări sunt destule, la speculaţii şi capra-vecinului nu ne întrece nicio altă salată etnică orientală.
Revenim la subiect, adică ecologismul instinctiv al poporului nostru, netrecut prin universităţi şi ONG-uri dubioase. Ştim cu toţii cât de frumoasă e viaţa la ţară, unde intri într-o comuniune tantrică de-a dreptul cu Natura; unde ospeţele în aer liber sunt un prilej de întărire organică, la contactul cu gângăniile, praful şi alte elemente imunizatoare. Apa este extrasă din fântâni, netrecând prin ţevi şi clorurări cancerigene; nitraţii şi nitriţii sunt aşa cum i-a lăsat Dumnezeu pe pământ şi, mai ales, în apele subpământene. Masa de mâine îţi piuie pe sub masa de azi, cerând hrană acum ca să fii tu mulţumit mai târziu.
Dar, cum ziceam, momentul de graţie rustică este prilejuit de folosirea grupului sanitar denumit "closet", plasat strategic mai mereu în adâncul grădinii. Nu însă şi obligatoriu – pentru cei ce consideră deplasarea prea lungă şi riscantă după corcoduşe cu lapte, nederanjaţi de armonizarea fondului sonor aferent cu atmosfera de poftă mare în familie. Pănuşile de porumb surclasează orice concurenţă cu denumire exotică, gen Zewa sau alte chimicării periculoase. Trilurile păsărelelor, bâzâitul muştelor sau cântatul greierilor, lătratul câinilor vin să completeze feeria, care te-ar desfăta ceasuri în şir de nu ţi-ar înţepeni genunchii şi n-ar striga ceilalţi că nu eşti singur în Grădina Domnului.
Ar fi atâtea de spus şi multe argumente de adus. Până la urmă, actualul Ev Mediu românesc are farmecul lui neştirbit prin modernitate. Doar parabolica nelipsită pe orice grămădire de chirpici aminteşte că, totuşi, lumea nouă e aici. Şi că tu trebuie s-o împrospătezi din 4 în 4 ani, alegându-i tot pe cei care, în penthouseuri nesănătoase, iubesc patriotic closetul romtürk aducător de voturi ieftine.
