Venirea lui Mutu la Rapid amână și mai mult inaugurarea noului Stadion Giulești: nicio linie albă pe gazon și multă iarbă arsă

de Laurenţiu Muşoiu , 04 martie 2022
Venirea lui Mutu la Rapid amână și mai mult inaugurarea noului Stadion Giulești: nicio linie albă pe gazon și multă iarbă arsă

Fanii clubului de fotbal Rapid București, care sunt peste tot acasă, mai puțin pe Stadionul Valentin Stănescu din Giulești, vor mai avea de așteptat până la primul meci ce va putea fi disputat pe noua arenă de lângă podul Grant.

Numirea fostului internațional Briliantul Adrian Mutu amână și mai mult momentul inaugurării “bijuteriei” din Giulești.

De când a ajuns Adi Mutu la Rapid, au apărut și noi probleme tehnice la stadion.

Acum, problema a apărut la suprafața de joc.

De la sosirea lui Mutu, pe gazonul de pe noua arenă nu mai există nicio linie albă.

Fenomenul nu poate fi explicat de îngrijitorii arenei.

Aceștia susțin că trasează linii pe gazon în fiecare seară.

Cumva însă, după fiecare antrenament de dimineață, condus de Adi Mutu, nu se poate vedea nicio linie albă pe gazon.

Mai mult, chiar și porțiuni semnificative de iarbă sunt arse.

Cu toate acestea, atmosfera în cadrul lotului Rapidului pare să fie excelentă, jucătorii ieșind foarte veseli după fiecare antrenament cu Briliantul.

Loading...
ADS ProfitShare

Comentarii

+