HomeStiriDRAMATIC! După atâtea minciuni, picioarele lui Ponta au început...

DRAMATIC! După atâtea minciuni, picioarele lui Ponta au început să se scurteze

Deși pentru mulți expresia “minciuna are picioare scurte” este doar o zicală românească menită să scoată în evidență cât de dificil îi este unui mincinos să-și acopere urmele, situația dramatică în care se află premierul României, Victor Ponta, pune un mare semn de întrebare cu privire la acest statut. Astfel, conform unor surse din anturajul premierului se pare că picioarele acestuia au început, de când a ajuns șeful Guvernului, să se micșoreze din ce în ce mai simțitor.

“Dacă la început credea că e doar de la pantofi, cu fiecare apariție televizată ori după fiecare prezență publică ajungea din ce în ce mai mic”, ne-a declarat, în exclusivitate, un apropiat al premierului. De asemenea, și un membru al anturajului deputatului Ponta ne-a confirmat această situație alarmantă și deopotrivă tragică prin care trece acesta: “ultima oară l-am văzut la o biserică și l-am confundat cu băiatul de la altar, ăla care aduce vinul”, s-a confesat acesta.

Specialiștii în medicina imaginară de la Universitatea din Băicoi au comentat pentru AC situația dramatică prin care trece Victor Viorel Ponta. Aceștia le-au declarat reporterilor că ei studiază acest fenomen de mai multă vreme, și consideră că foarte mulți politicieni din România sunt bolnavi de minciunită, precizând că mulți dintre ei vor ajunge, în curând, atât de scunzi încât vor fi obligați să meargă în mâini. “În 2009, când recunoștea că sistemul de furt al PDL-ului a fost mai eficient decât cel al PSD-ului, Victor Ponta părea un om ca noi toți, cu picioare normale, funcționale. Acum, când a mințit și în legătură cu afișele electorale ale PSD-ului pentru europarlamentare, nici nu pot să-mi imaginez cât de scurte are picioarele. Să știți că minciunita e o boală serioasă, nu iartă pe nimeni ” a declarat profesorul universitar doctor Simion Fraudă.

Consilierii lui Victor Ponta nu par însă îngrijorați. Dacă boala va pune stăpânire pe acesta, ei îl vor sfătui, cu siguranță, să candideze pentru un loc de persoană cu handicap la alegerile prezidențiale de la sfârșitul anului 2014.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare