HomeStiriDupă meciul cu Viitorul, Steaua se scuză: "De sărbători...

După meciul cu Viitorul, Steaua se scuză: “De sărbători nu jucăm de dulce”

Deși postul Paștelui s-a terminat de ceva vreme, astfel încât toți credincioșii au dezlegare la mâncare sau dulciuri cu carne, lapte sau ouă, echipa Steaua București a decis să postească și în partida de ieri din Liga I, în compania Viitorului, alegând să câștige, în mod surprinzător, partida cu un scor categoric, de 0-3.
Victoria echipei din Ghencea vine ca o mare surpriza, în contextul în care aproape toți oamenii de fotbal din România se așteptau ca echipa antrenată de Reghecampf să cedeze meciul clubului patronat de Gică Hagi, mai ales că postul Paștelui s-a încheiat de trezi zile și, în consecință, putea să o pună, împreună, de un blat ca în sezonul trecut.
Aflat în spatele gratiilor, Gigi Becali a încercat să-i scuze pe angajații săi. “E prea mult să postești și după înviere, acum îmi dau și eu seama de asta”, a declarat, pe scurt, latifundiarul din Pipera. El a mai precizat că, un alt motiv pentru care echipa sa nu a făcut blat, a fost pentru că nu a dorit să le facă rivalilor de la Rapid pofte.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare