HomeStiriIpoteză șocantă: ungurii vor tronul din Westeros, pretinzând că...

Ipoteză șocantă: ungurii vor tronul din Westeros, pretinzând că au fost primii și acolo

După ce secole de-a rândul istoricii maghiari au susținut că ei au fost primii în Transilvania, regele Ștefan fiind întâmpinat doar de susurul izvoarelor și de păduri virgine, alți cercetători din țara vecină au venit cu o altă ipoteză la fel de șocantă: ungurii au fost primii și pe tărâmul fantastic imaginat de George R.R. Martin, Westeros, ei având, după ultimul episod din Game of Thrones difuzat de HBO, pretenții la tronul ocupat, până de curând, de regele Joffrey Baratheon.

“Dovezile au fost clare de la bun început”, ne-a declarat Ferenc Horthy, istoric în cadrul Universității din Gulasz. “În primul rând, doar un rege maghiar ar fi putut unifica cele șapte regate. Doar că e evident, de la bun început, că atunci când maghiarii au ajuns acolo, nu exista nimeni. În plus, e clar că familiile Stark, Lannister, Baratheon sau Tyrell au fost sclavi fugiți din orașele Yunkai sau Astapor, toate dovezile arheologice și lingvistice indică acest fapt”, a continuat acesta.

La rândul său, premierul Ungariei, Viktor Orban, a reacționat la adresa acestei ipoteze, susținând că, după moartea lui Joffrey din ultimul episod, Budapesta are o pretenție mult mai întemeiată la tron decât Stannis Baratheon sau Daenerys Targaryen. Mai mult, acesta a anunțat că va demara, de urgență, un program prin care cetățenii din Westeros vor putea dobândi cetățenia maghiară dacă vor demonstra că au cel puțin un strămoș ungur și dacă vor arăta că știu cum trebuie cerută o pâine la o alimentară, acuzându-l de asemenea pe R.R. Martin că ar fi un agent român infiltrat.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare