SCANDAL! Senatorul Șova ar fi vrut să accepte mita refuzată de ministrul Șova

de Spock , 11 octombrie 2013

Disensiuni în interiorul personalităților multiple ale lui Dan Șova pe tema noului scandal de mită care are în prim-plan grupul de firme Selina. Astfel, proaspăt întors din vizita de lucru din această vară din China alături de premierul Ponta, ministrul Șova a depus o plângere la DNA pe motiv că o firmă mare a încercat să-i ofere o sumă de bani în schimbul obținerii unui tronson de autostradă.

Astăzi însă scandalul a căpătat cote de-a dreptul schizofrenice. Din câte se pare, senatorul Șova este supărat pe ministrul Șova din cauza faptului că a refuzat mita omului de afaceri Călin Roman. “Da, știu, mita era cam mică”, le-ar fi declarat senatorul Șova unor apropiați. “Totuși, sunt vremuri de criză, trebuie să ne descurcăm și noi cum putem. Cât mă gândeam la mita asta o aveam în minte și pe săraca mama. Păi dacă pică proiectul de la Roșia Montană, ea cum mai face bani ca avocată?”, a continuat același senator.

Nu în ultimul rând, senatorul Șova i-a promis ministrului Șova că, dacă vreodată va mai refuza vreo șpagă, indiferent cât de mică, îl va pârî imediat mamei lor, pentru că aceasta i-a crescut oameni descurcăreți, care să facă bani și din pasarele peste DN1.

Loading...
ADS ProfitShare

Comentarii

+