Revista Tresei: Hoțul strigă cel mai tare: “prindeți hoțul!”
Nu știu de ce ne tot întrebăm de unde au avut atâția bani de dat cu împrumut și de lăsat moștenire cârduri-cârduri de Mătuși Tamara și mame soacre? Doar ce era de furat (pardon, de privatizat) s-a vândut. Combinatul ALRO din Slatina a fost vândut pe un preţ de nimic sub guvernarea Năstase, adică PSD, locomotiva USL - de ieri și de azi, că doară n-o muritu’, doar o țâr’ s-o hodinitu’, pe Generalul Izmană Interâmar l-o numitu’. Care, General, „drai-fir-grenadir” zice că vom bate pas de defilare pe timpul mandatului său.
24 iunie 2015
Actualitate
Guvernul va trimite combinatelor mari consumatoare de energie echipe de ţigani care să le branşeze direct la stâlp
După ce anunţase, iniţial, că va oferi marilor consumatori industriali facilităţi la plata energiei electrice, guvernul e pe cale să se răzgândească, în urma protestelor consumatorilor casnici.
08 iulie 2014
Războiul din garderobă, o tradiție de cuplu
Dragi bărbați, deşi ştim că fiecare dintre voi este convinsă că expresia „nu mai am cu ce mă îmbrăca” îi aparţine nevesti-sii, avem veşti proaste!
Ciobănescul german va fi înlocuit cu Grohăitorul de Mangalița, pentru reducerea imigrației musulmane la frontieră
Obosite să mai cheltuiască sume imense cu cazarea migranților din țările musulmane, pătrunși cu miile pe teritoriul României, în căutarea unui drum către beneficiile țărilor dezvoltate din Occident, autoritățile din România sunt nevoite să apeleze la soluții inedite, de urgență, pentru a stopa lfenomenul la sursa producerii sale, adică la punctele de trecere a graniței.
Copyright © 2022. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare