Papa a ales Loganul fiindcă era singura mașină unde putea să-și atârne toate cruciulițele!
Aflat într-o vizită de două zile în Armenia, Suveranul Pontif a surprins pe toată lumea descinzând nu din Papamobil, ca de obicei, ci dintr-un banal Logan pe motorină. Se pare că la baza acestei alegeri au stat nu doar cunoscuta modestie și cumpătarea îndrăgitului Francisc, primul papă cu adevărat socialist din istorie, ci și motive mult mai lumești. Astfel, știind, de la apropiații săi ce drumuri proaste sunt prin Armenia, Papa a decis că e păcat de amortizoarele Papamobilului ca să le rupă prin desfundăturile Caucazului. ”Am înțeles că Logan e cea mai rezistentă mașină, dai cu ea în toate gropile și n-are nici pe dracu, Doamne iartă-mă”, a precizat un cardinal din suita papală.
27 iunie 2016
Actualitate
Războiul din garderobă, o tradiție de cuplu
Dragi bărbați, deşi ştim că fiecare dintre voi este convinsă că expresia „nu mai am cu ce mă îmbrăca” îi aparţine nevesti-sii, avem veşti proaste!
Ciobănescul german va fi înlocuit cu Grohăitorul de Mangalița, pentru reducerea imigrației musulmane la frontieră
Obosite să mai cheltuiască sume imense cu cazarea migranților din țările musulmane, pătrunși cu miile pe teritoriul României, în căutarea unui drum către beneficiile țărilor dezvoltate din Occident, autoritățile din România sunt nevoite să apeleze la soluții inedite, de urgență, pentru a stopa lfenomenul la sursa producerii sale, adică la punctele de trecere a graniței.
Copyright © 2022. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare