De frica Covid-ului, Daniela Crudu ia calea Bisericii și devine Maica Gargara!
Debusolată și înspăimântată la maxim de epidemia de coronavirus, Daniela Crudu a declarat că-i sătulă până peste pieptu-I generos siliconat de pericolele care o pândesc la tot pasul şi că decis să se autoizoleze preventiv într-o mânăstire, și să urmeze o altfel de viaţă, una a cunoaşterii, a integrării în spiritual şi a reîmprospătării. Sufleteşti, nu trupeşti, din considerente legate de epuizarea bugetului.
20 martie 2020
Social
Asistentele TV vor să fie Asistență video pentru arbitraj
Anunțul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Gino Iorgulescu, de introducere a Asistenței video pentru arbitraj, din sezonul viitor al Ligii I, a pus în gardă toate asistentele TV.
24 octombrie 2019
Sport
După jurnalista TV de la Autostrăzi, ministrul Rus va angaja o asistentă TV la Șoselele de centură!
Foarte pasionat de partea feminină a presei încă de pe vremea când îi dădea interviuri lungi Laurei Andreșan, de se îndrăgostise aia de microfonul lui și nu și-l mai dezlipea de la gură, ministrul Ioan Rus pare să nu fi renunțat la această pasiune. Recent, el a numit-o în funcția de ”şef al Biroului de implementare a master planului pentru transporturi al României” pe o anume Dana Berinde, o fostă prezentatoare TV care i-a fost pentru câteva luni consilieră de imagine. Așa de tare s-a îndrăgostit Rus de imaginea pe care i-o crease fătuca încât mai avea puțin și dădea în narcisism, riscând să piardă o grămadă de bunese, de atâta îndrăgosteală de sine.
28 mai 2015
Actualitate
Cruduța, Pamfile și restul asistentelor TV vor arest la domiciliul clientului!
Câteva zeci de doamne și domnișoare, printre care și mai multe asistente TV sunt cercetate într-un dosar de proxenetism și prostituție, fiind acuzate că au prestat, în afara orelor de program, cu diverși clienți pe sume cuprinse între 1500 și 300 de euro partida. Printre cele vizate se numără Daniela Crudu, Mădălina Pamfile, Simona Fleașcă, pardon, Trașcă și altele, al căror nume nu l-am reținut, dar dacă vreți vă dăm numărul lor de catalog.
06 februarie 2015
Cum să faci o știre de rahat din chiloții Cruduței
Cică pe la începutul anului 2011, când Cruduța se despărțise de Mucifer și nu avea magnitudinea vedetei care este azi, și-a vândut chiloții la licitație ca să-și ia mașină. Nu orice pereche de chilo ...
28 martie 2014
Vedete
Șoselele de centură vor purta numele unor celebre vedete din România
Pentru a schimba percepția asupra șoselelor de centură din jurul orașelor, oficialii au decis să le boteze și pe acestea pe modelul străzilor ce poartă numele unor celebrități. Așa că începând din 201 ...
04 noiembrie 2013
Stiri
Strehaia, locul unde s-a răsturnat căruța cu Leo
Dacă aș fi din Strehaia (strehaian? strehaist? strehaier?), m-ar amuza să împart concitadinitatea cu Leo. M-aș simți ca-n preajma unui animal de companie exotic, de exemplu o maimuță în trening sau ...
18 octombrie 2013
Daniela Crudu va juca în „Veronica Reloaded”
După succesul înregistrat, în 1972 și 1973, de filmele „Veronica” și „Veronica se întoarce”, românilor li se pregătește o surpriză de proporții. O continuare modernă a filmului, cu Daniela Crudu în ro ...
01 iunie 2013
Sabina, tu știi să faci roboți?
Astăzi, la Școala Americană din București se adună toți „tocilarii” României pentru a-și prezenta roboții. Nu-i cunosc, nu știu cum arată, pentru că n-am găsit vreo poză cu ei pe internet, dar, ce ...
24 martie 2013
Ce femeie din showbiz ar putea fi mama unui neanderthalian?
Tocmai am citit într-un ziar că savanţii americani ar fi reuşit să extragă, din fosile, ADN viabil de la omul de Neanderthal şi speră că această descoperire îi va ajuta să învingă boli incurabile sau ...
22 ianuarie 2013
Jurnalul lu` Daniela Crudu
04:32 – Bună dimineața jurnalu-le. Și tu tot a-cum ai ajunz din club? Vai ce noapte plin-ă a-m avut. El e Mihai, joacă la Steaua. Vă fac conștiință după ce mă spăl puțin ș-imi re-fuck macheajul. 06 ...
17 ianuarie 2013
De ce NU a plecat Andreea Marin în străinătate?
Știam că Andreea Marin și Ștefan Bănică jr vor divorța. Cu toții știam. De fapt, cred că și ciobanii ăia care stau cu oile în vârful muntelui și au impresia că regele Mihai încă e la conducerea ță ...
15 ianuarie 2013
Ce spun vedetele despre despărțirea Marin – Bănică?
- Oana Sârbu: „Mihai, tu ai făcut-o?” - Mihaela Rădulescu: „N-am știut că s-au despărțit, dar m-am bucurat când am auzit” - Iulia Vântur: „Îmi pare rău pentru Ștefan, dar acum pot prezenta S ...
11 ianuarie 2013
La filmul lăudat să nu te duci. Sunt și melteni acolo
Nu-mi place să merg la cinematograf. Din multe motive. N-am probleme cu banii pentru că, pe ultimul rinichi, mi-am permis să văd cele mai importante șapte filme ale anului, dar din păcate, la toate fi ...
26 decembrie 2012
Cultură
Ce ne oferă vedetele de Black Friday
Isteria Black Friday nu a reușit să se impună ca tradiție pe plaiurile mioritice, dar nici departe nu este. Și pentru că orice român între 20 şi 40 de ani tremură cu cardul în mână, așteptând reduceri ...
23 noiembrie 2012
Războiul din garderobă, o tradiție de cuplu
Dragi bărbați, deşi ştim că fiecare dintre voi este convinsă că expresia „nu mai am cu ce mă îmbrăca” îi aparţine nevesti-sii, avem veşti proaste!
Ciobănescul german va fi înlocuit cu Grohăitorul de Mangalița, pentru reducerea imigrației musulmane la frontieră
Obosite să mai cheltuiască sume imense cu cazarea migranților din țările musulmane, pătrunși cu miile pe teritoriul României, în căutarea unui drum către beneficiile țărilor dezvoltate din Occident, autoritățile din România sunt nevoite să apeleze la soluții inedite, de urgență, pentru a stopa lfenomenul la sursa producerii sale, adică la punctele de trecere a graniței.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare