Revista Tresei: Mitămanie, boală sau prostie?
Chiar înainte de a fi prins cu șpaga-n plic, Opărescu, primarul general al Capitalei, a dat un interviu din care am înțeles că “nu toți suntem un neam de hoți”. La o șuetă după înterviu, jurnalista care l-a intervievat l-a întrebat, ca să zic așa: off the record (fără flagrant, mia pe înțelesul celor care nu sunt neam de hoți), cum se face că un director din primăria lui a fost arestat în iunie după ce alt consilier (Wigler) a fost luat de DNA cu câteva zile înainte pentru mită? Opărescu ar fi răspuns: “E o chestie de psihiatrie, doamnă, oamenii aștia trăiesc în altă realitate, ceea ce e normal pentru ei nu e normal pentru noi”. Curat psihiatrie...
07 septembrie 2015
Actualitate
Ca să nu intre în sevraj, Oprescu a primit toată noaptea bancnote de 10 euro sub pernă!
Proaspăt arestat pentru 30 de zile, Sorin Oprescu are deja mari probleme în arest. Prima noapte petrecută la “Beciul Domnesc” a fost un coşmar, şi pentru el, şi pentru gardieni, care n-au închis un ochi. “Ştiam că e o fire nocturnă şi operează doar noaptea, atât pacienţii, cât şi oamenii de afaceri, dar nu-mi imaginam că o să fie aşa de greu. A urlat la noi, ne-a făcut albie de porci, să-i dăm perna, că el nu poate să doarmă fără perna lui. Cu chiu, cu vai, i-am făcut rost de o pernă mai bună şi i-am pus-o pe pat, dar tot n-a fost mulţumit. A zis că de ce nu sunt bani sub pernă, că el aşa e obişnuit, să doarmă cu tencălăul de bancnote sub pernă.
Compania de Drumuri a constatat că nu mai există nicio linie albă pe unde a circulat Puya
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat un fenomen straniu: pe drumurile pe unde a trecut rapperul Puya nu mai există nicio linie albă, fie continuă, fie întreruptă.
Arheologi: Scheleții descoperiți pe șantierul deschis la Universitatea din București erau din dulapul rectorului Marian Preda
O echipă de arheologi care investighează șantierul deschis pentru reabilitarea și consolidarea sediului Universității din București, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Capitală, au descoperit mai mulți scheleți din dulapul rectorului Marian Preda.
Copyright © 2023. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare