Resetgov.exe : de la Cotro neamț la Victor LOgv
Se pare că, Klaus Werner Iohannis a dat un simplu refresh soft-ului de la Victoriei.
12 februarie 2020
Actualitate
Dragnea și-a luat Grindeanu, îi mai trebuie funia și săpunul
Deși ne place să credem că vremea băieților cu ochi albaștri a trecut, propunerea avansată ieri de PSD pentru postul de prim-ministru dovedește că la noi securismul n-o murit, doar puțin s-o hodinit. Dacă Iohannis nu-și aduce aminte că are și el cojones pe față, nu doar doamna Carmen, vom avea iar în fruntea executivului un securisto-pesedist de omenie, garantat nu de Marean Vanghelie, ci de SRI. Matematician la bază și olimpic în tinerețe, domnul Grindeanu e modelul școlarului român de succes, care a reușit, în 43 de anișori, să avanseze în carieră, numai pe spezele proprii, mai mult decât Iliescu în 86, căci e născut nu sub o stea norocoasă, ca otreapa kaghebistă, ci sub mai multe, toate aurii și cu trese.
29 decembrie 2016
Războiul din garderobă, o tradiție de cuplu
Dragi bărbați, deşi ştim că fiecare dintre voi este convinsă că expresia „nu mai am cu ce mă îmbrăca” îi aparţine nevesti-sii, avem veşti proaste!
Ciobănescul german va fi înlocuit cu Grohăitorul de Mangalița, pentru reducerea imigrației musulmane la frontieră
Obosite să mai cheltuiască sume imense cu cazarea migranților din țările musulmane, pătrunși cu miile pe teritoriul României, în căutarea unui drum către beneficiile țărilor dezvoltate din Occident, autoritățile din România sunt nevoite să apeleze la soluții inedite, de urgență, pentru a stopa lfenomenul la sursa producerii sale, adică la punctele de trecere a graniței.
Copyright © 2022. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare