Tudorel Toader, un vânător de vrăjitoare prin ievaluare
11 aprilie 2017
Politic
Tăricene, democraţia nu se măsoară în centimetri!
Cocoţat pe caii mari ai liberalismului de cumetrie, după ce ani de zile a fost băiatul de mingi şi ţucale al seniorilor liberali de viţă veche, manechinuitul Tăriceanu a schimbat seniorii cu juniorii. Mai precis, de câţiva ani el duce oliţa de noapte şi zi a junelui Ponta, primind, în schimb, de la acesta, o burtă de mâncare la bufetul Senatului, ca preşedinte al onorabilei instituţii. Normal că la aşa foncţie şi la aşa famelie mare (cinci neveste, başca puradei), Tăriceanu, acest Pristanda al zilelor noastre, trebuie să şadă scrofulos la datorie şi, ori de câte ori îi zice cineva lui Ponta de mamă, soră sau cumnat, să sară imediat la bătaie, ca un cocoş pe supradoză de Viagra.
09 iunie 2015
Social
Viitorul sună bine: elevii de gimnaziu nu știu tabla înmulțirii, dar știu deja cum să se înmulțească!
Evaluarea elevilor de clasele primare și gimnaziale a scos la iveală lucruri uimitoare. Astfel, deși nu au știut că ”mă-ta” se scrie cu cratimă, pentru că nu știu ce-i aia cratimă, 90% dintre elevi au reușit totuși să se semneze pe foaia de examen - restul de 10% urmând să fie identificați după petele de cerneală în care și-au lăsat amprentele pe hârtie.
19 mai 2015
Actualitate
Războiul din garderobă, o tradiție de cuplu
Dragi bărbați, deşi ştim că fiecare dintre voi este convinsă că expresia „nu mai am cu ce mă îmbrăca” îi aparţine nevesti-sii, avem veşti proaste!
Ciobănescul german va fi înlocuit cu Grohăitorul de Mangalița, pentru reducerea imigrației musulmane la frontieră
Obosite să mai cheltuiască sume imense cu cazarea migranților din țările musulmane, pătrunși cu miile pe teritoriul României, în căutarea unui drum către beneficiile țărilor dezvoltate din Occident, autoritățile din România sunt nevoite să apeleze la soluții inedite, de urgență, pentru a stopa lfenomenul la sursa producerii sale, adică la punctele de trecere a graniței.
Copyright © 2022. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro
Dezvoltat de Bluebay Design
Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare