AcademiaCatavencu.info
  • Actualitate
  • Politic
  • Vedete
  • Proiecte speciale
  • Cultură
  • Sport
  • Tech
  • Social

  • Acasa
  • »
  • HexiPharma

HexiPharma

  • «
  • 1
  • »

Ceaușescu, nu fi trist, avem tot un securist!

Aseară, la canalul unei canalii fugite într-o direcție necunoscută, mustăciosul de Teleorman se jeluia cu toți dinții că iese lumea-n stradă, că-s indignați oamenii de mocăiala lui Iohannis, că nu-i mai poate stăpâni. E cam greu de imaginat că asistații care votează PSD s-ar fi dezlipit de poarta din fața casei, unde așteaptă non-stop alocațiile și indemnizațiile, ca să vină în Bucale și să-l dea jos pe Iohannis, dar parcă vedeam legiunile de pensionari luând cu asalt Cotroceniul, care cu furci, care cu topoare, care cu tigăi sau drujbe proaspăt luate de la promoție.

30 decembrie 2016

Actualitate

Și președinții mor în picioare, nu-i așa?

Legenda spune că Vespasian – îl știți, domnul acela simpatic, care scotea bani din veceuri -, simțind că i se apropie sfârșitul, s-a ridicat din patul de suferință și, cu ultimele puteri, a rostit: ”Un împărat trebuie să moară în picioare”. E drept că Iohannis nu-i împărat și n-are nici măcar guturai zilele astea, dar tot în postura lui Vespasian se află. Fiindcă, la drept vorbind, el își joacă acum supraviețuirea politică.

30 decembrie 2016

Actualitate

  • «
  • 1
  • »
BREICHING NIUZ
Moțiunea anti – Orban versus basca proletară, plină cu soluții de prim – ministru, a pesedistului Ciolacu
Extrem de sigur pe în ceea ce privește deznodământul moțiunii de cenzură care va fi citită joi în Parlamentul României, volubilul Marcel Ciolacu anunță că social – democrații au scos deja din joben, pardon, din basca proletară, prin bi...
  • Războiul din garderobă, o tradiție de cuplu

    Dragi bărbați, deşi ştim că fiecare dintre voi este convinsă că expresia „nu mai am cu ce mă îmbrăca” îi aparţine nevesti-sii, avem veşti proaste!

  • Ciobănescul german va fi înlocuit cu Grohăitorul de Mangalița, pentru reducerea imigrației musulmane la frontieră

    Obosite să mai cheltuiască sume imense cu cazarea migranților din țările musulmane, pătrunși cu miile pe teritoriul României, în căutarea unui drum către beneficiile țărilor dezvoltate din Occident, autoritățile din România sunt nevoite să apeleze la soluții inedite, de urgență, pentru a stopa lfenomenul la sursa producerii sale, adică la punctele de trecere a graniței.

  • Actualitate
  • Politic
  • Vedete
  • Proiecte speciale
  • Cultură
  • Sport
  • Tech
  • Social
  • Contact
  • Bebelu
  • Casamea
  • Medienholding
  • AcademiaCatavencu
  • Contact

Copyright © 2022. Toate drepturile rezervate AcademiaCatavencu.ro

Dezvoltat de Bluebay Design

Toate textele din această pagină sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare